Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Iar Florentino Perez a postat pe conturile sale de social media un prim clip cu Jose Mourinho în tricoul lui Real Madrid! Însă presa din Portugalia scrie că Mourinho nu a filmat un asemenea clip!
Războiul fake news-ului?
Alegerile de la Real Madrid se aseamănă tot mai mult cu luptele politice. Promisiuni bombastice, acuzații de minciună. Portughezii de la Record scriu că acel clip postat de Florentino Perez în care apare Jose Mourinho cu un tricou cu Real Madrid și spune „Si” a fost generat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Mourinho le-ar fi transmis celor de la Benfica faptul că nu a înregistrat niciun videoclip în care să poarte tricoul lui Real Madrid. Asta pentru că el are contract cu clubul portughez până în iunie 2027.
Cei de la Real Madrid au trimis o înștiințare către Benfica prin care i-au anunțat că vor plăti 15 milioane de euro clauza de reziliere și că suma va fi plătită săptămâna viitoare. Adică după ce Florentino Perez ar fi reales în funcția de președinte al clubului.
Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Alte Sporturi
Antonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Până luni avem antrenor!” CFR Cluj așteaptă răspunsul lui Edi Iordănescu! Anunțul lui Cadu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google CFR Cluj caută de zor antrenor pentru sezonul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntonio Conte, OUT de la Napoli. Cine îi va lua locul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Napoli a anunţat oficial joi plecarea, după două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! Primul jucător care semnează cu FCSB. Anunțul lui Mihai Stoica: “Contract pe doi ani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Florin Tănase a fost unul dintre jucătorii de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login