Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Florin Tănase a fost unul dintre jucătorii de la FCSB care au fost asociați cu un posibil transfer de la formația roș-albastră, mai exact cu o plecare în China.
Dacă până acum nici conducerea clubului și nici fotbalistul nu au oferit un răspuns concret legat de ce va întâmpla pe viitor, Mihai Stoica a “făcut lumină”. El a anunțat că FCSB a ajuns la un acord cu Florin Tănase și acesta și-a dat acordul pentru încă două sezoane.
„Cu Tănase, Gigi a avut o discuție și cred că se vor înțelege să continue. Pe doi ani. Tănase e al nostru. Nu îl văd plecând. Tănase face în decembrie 32 de ani, acum are 31”, a dezvăluit Mihai Stoica, citat de fanatik.ro.
Becali spunea că Tanase are 30.000 de euro salariu la FCSB
Gigi Becali a declarat recent că Tănase este cel mai bine plătit jucător de la FCSB.
“Ce ofertă poate să aibă? Banii ăia îi ia și la mine, are 30.000 pe lună plus calificări, iar ia un milion (n.r. de euro) anul ăsta. El e prost? La calificare ia 300.000. Eu sunt calificat“, a spus patronul roș-albaștrilor, potrivit digisport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMbappe și Vinicius, criticați dur în presa spaniolă: gestul controversat la startul partidei Elche – Real Madrid
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLiverpool – Tottenham 3-1. ”Cormoranii” merg mai departe în Cupa Ligii Angliei. Toate rezultatele zilei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRadu Drăgușin, OUT la pauză! Nota primită după ce Fiorentina s-a calificat în optimile Cupei Italiei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăElche – Real Madrid 2-3. Victorie în prelungiri pentru ”Galactici”! / Rayo Vallecano – Espanyol 2-1. Trupa lui Andrei Rațiu, la al doilea succes din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login