Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB, a dezvăluit cum a trăit barajul pentru preliminariile Conference League. Echipa antrenată de Marius Baciu a câştigat cu 2-1, după 120 de minute de joc pe Arcul de Triumf.
Tensiunea dinaintea partidei, dar şi de pe durata meciului, a fost una uriaşă pentru cei implicaţi, iar Mihai Stoica s-a gândit chiar să se retragă din fotbal. Oficialul roş-albaştrilor a dezvăluit că s-a simţit rău în timpul partidei din cauza partidei şi că, la un moment dat, nu mai putea să se uite la meci.
Mihai Stoica se gândea la retragere, în timpul meciului Dinamo – FCSB: “Nu mai puteam”
Din fericire pentru acesta, Ofri Arad a reuşit să înscrie golul care o trimite pe FCSB în preliminariile Conference League, lucru care l-a ajutat pe Mihai Stoica să treacă peste acea stare de tensiune şi să se gândească acum la ce urmează:
“Eu, înainte de meci, am avut o discuție cu apropiații. Am spus că trăiesc un sentiment foarte ciudat. Cred că este ultimul meu meci la FCSB. Am zis că nu cred că pot să mai duc. În timpul meciului, la 1-0, am spus că este gata. Nu mai puteam. Așteptam un semn divin. Mă simțeam rău. Am hotărât atunci că era ultimul meu meci.
Nu mai puteam. Voiam să mă retrag din fotbal. Nu mai rezistam psihic să mă uit la meci. Nu îmi permit să îmi stric sănătatea. Familia depinde de mine. Simțeam că tensiunea este mult prea mare. Am mai pățit asta acum 20 de ani, la meciul cu Rapid. Nu mai puteam.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură de proporții: Haaland ”și-a ales următoarea destinație” și se pregătește transferul de 175.000.000 €
Erling Haaland (26 de ani) este o adevărată mașinărie de goluri, motiv pentru care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe au scris turcii după meciul în care Ianis Hagi a fost schimbat la pauză
Ianis Hagi, care pe 22 octombrie a împlinit 28 de ani, a fost titular...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCu câteva ore înainte de FCSB – Rapid, Gigi Becali a luat o decizie radicală legată de Dinamo
Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că își va schimba strategia de transferuri...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan, avertizat să nu revină în SuperLigă: ”O să ajungi fiul ploii!”
Horațiu Moldovan (28 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, după ce Universitatea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login