”Pancone” a preluat-o pe CFR Cluj în momentul în care formația din Gruia ocupa locul 13 și a încheiat cu aceasta campionatul pe podium.
Lăudat de multe voci din fotbalul românesc pentru această clasare, antrenorul a decis să nu mai continue în preliminariile din Conference League alături de ardeleni. Acesta a ales-o pe Rapid, formație care a ratat și în această stagiune cupele europene.

Grigore Sichitiu: ”Nu îmi doream să încheie relația cu CFR cu un scandal”
Fostul conducător din Giulești, Grigore Sichitiu consideră că Pancu are nevoie de sprijin total din partea clubului de lângă Podul Grant pentru a reuși în noul mandat, însă, totodată atrage atenția că tehnicianul trebuia să gestioneze mai atent finalul colaborării cu CFR Cluj.
”Și pe mine m-a surprins că nu a fost diplomat, dar au nevoie de cineva pentru că au epurat rapidiștii din club. Au nevoie să apropie mai mulți suporteri, nu mai este nimeni în conducere legat de tradiția clubului, după ce l-au refuzat pe Săpunaru. Plus că Pancu a reușit lucruri extraordinare la CFR Cluj. Dar m-a surprins și pe mine, care îl știu bine, am păstrat legătura, eu l-am adus la Rapid de la Iași. E un moldovean cu spirit de oltean. Nu îmi doream să încheie relația cu CFR cu un scandal, e la început de carieră, ar trebui să se despartă civilizat de un club unde a reușit niște rezultate pe care nimeni nu le poate contesta.
Am vorbit cu el și i-am spus că trebuia să se adapteze la un club care a obținut rezultate mari, nu putea schimba el lumea. Mai ales că, în perioada asta, pe nimeni nu îl dau afară banii din casă, trebuia să fie mai diplomat. În plus, faptul că Giovanni i-a anunțat plecarea cu câteva săptămâni înainte nu i-a făcut bine, mi-a dat dreptate. Nu avea nevoie de scandaluri.
Pancu are nevoie de o conducere care să îl susțină și să îl lase să ia deciziile lui. Să nu vină tot felul de oameni de acolo să îi aducă jucători, oameni din aceia care învârt mouse-ul și care nu au treabă cu fotbalul”, a spus Grigore Sichitiu la Sport Total FM.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăIanis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ianis Stoica a înscris...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăRemarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Sport Pictures Adaugă-ne ca sursă preferată în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăMeriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”
Meriton Korenica, alături de Arnold Garita, în FCSB – Petrolul 2-2/ Sport Pictures Adaugă-ne...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login