-
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 20:30, DGS 2
Pe un Ion Oblemenco plin, elevii lui Filipe Coelho și-au făcut treaba ușoară încă de la început și au marcat prin Matei și Al-Hamlawi, în minutele trei și opt. Balul a continuat în repriza a doua, când oltenii au mai punctat prin Al-Hamlawi, Mekvabishvili și Băsceanu (minutele 48, 59 și 73).
Universitatea Craiova este noua campioană a României!
Galerie Foto
Imediat după fluierul final al partidei, jucătorii Craiovei au declanșat ”fiesta” chiar pe gazonul de pe Ion Oblemenco.
Oltenii au sărbătorit minute în șir cu fanii, apoi a început festivitatea de premiere. Rând pe rând, jucătorii și staff-ul Craiovei și-au primit medaliile de campioni de la Gino Iorgulescu, președintele LPF.
Apoi, căpitanul Nicușor Bancu a primit trofeul destinat campioanei și l-a ridicat în aer, în timp ce artificiile au început să zboare spre cer.
VIDEO momentul în care Universitatea Craiova este încununată campioana României
Alexandru Cicâldău, după ce Universitatea Craiova a câștigat titlul: ”Acest club merita de mult acest lucru”
La finalul meciului, chiar pe gazon, Alexandru Cicâldău a oferit primele reacții ”la cald”, după ce a devenit campion al României. Mijlocașul oltenilor a spus că echipa sa merita să câștige titlul pentru modul în care a jucat în acest sezon.
”Un vis realizat pentru tot orașul. Uitați ce fani minunați, meritau de mult acest lucru. Acest club merita de mult acest lucru și ne bucurăm că am reușit să câștigăm campionatul într-un an foarte greu. Acești suporteri așteptau asta foarte mult, de la noi din echipă doar Silviu Lung jr era născut când s-a luat ultima oară campionatul.
Suntem extrem de fericiți și așteptăm să ne bucurăm. Suporterii au fost senzaționali. Am intrat cu gândul că avem un meci pe care trebuie să-l câștigăm și să scriem istorie. Zic că anul ăsta merităm. Am jucat cel mai bine”, a declarat Alexandru Cicâldău după meci.
VIDEO cu toate reacțiile după Universitatea Craiova – U Cluj 5-0
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO Rezumatul meciului Craiova – U Cluj 5-0
Etichete: nicusor bancu , craiova campioana , craiova – u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVerdictul italienilor despre Daniel Bîrligea, după ce românul a jucat 60 de minute în Frosinone – Torino
Daniel Bîrligea (26 de ani) traversează o perioadă bună în Italia. După ”dubla” reușită...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCu antrenorul aproape să fie dat afară, președintele clubului a răbufnit: ”Nu-mi vine să cred ce am văzut!”
FC Argeș se confruntă cu mari probleme în actuala stagiune de SuperLiga, unde nu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login