Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Real Madrid a câștigat fără emoții partida cu Real Oviedo de joi seară, scor 2-0, însă atmosfera de pe Santiago Bernabeu a fost departe de a fi calmă. Și asta în condițiile în care numărul fanilor a fost mai scăzut ca în mod normal, doar 62.000. În condițiile în care capacitatea stadionului depășește 80.000 de locuri.
Iar fanii au avut mai multe ținte, din propria echipă. Una dintre ele a fost Kylian Mbappe, însă alta a fost chiar Florentino Perez.
Perez, în conflict cu fanii
Florentino Perez a fost surprins în timp ce se certa cu mai mulți fani care se aflau în sectorul aflat imediat sub secțiunea VIP de unde urmărește Florentino Perez meciurile. Conform presei din Spania, fanii îi reproșau felul în care conduce clubul.
Un alt incident a avut loc într-un alt loc din arenă, când un fan a afișat un banner pe care scria: „Florentino, pleacă acum!” Mesajul nu a fost afișat prea mult timp deoarece câțiva stewarzi au intervenit și au luat banner-ul! Situația a fost la un pas să degenereze.
Real a câștigat meciul cu 2-0, grație reușitelor lui Gonzalo Garcia și Jude Bellingham.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Racing Santander 7-2. Catalanii au defilat pe o ploaie torențială
Final de primă repriză! Min. 45: Penalty ratat Barcelona! Lamine Yamal nu reușește să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCoșmar pentru Manchester United! Eliminată din primul tur al Cupei Ligii Angliei chiar pe Old Trafford
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester United este în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFC Barcelona – Santander 4-1 DGS 2. Yamal a ratat un penalty | Atletico, cel mai clar succes din acest sezon din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBasarab Panduru a găsit soluţia pentru Gică Hagi în atacul României: „Ar veni pe merit”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Basarab Panduru a vorbit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login