
Video
FIFA World Cup se va disputa în perioada 11 iunie – 19 iulie şi se va vedea exclusiv în România în Universul Antena. Iată povestea celor trei naţionale gazdă. Statele Unite a mai organizat Campionatul Mondial în 1994, atunci când România a obţinut cea mai bună performanţă din istoria ei, calificarea în sferturile de finală. În sferturi naţionala lui Hagi şi Gică Popescu a fost eliminată dramatic, la loviturile de departajare, de Suedia, care avea să obţină locul 3. Selecţionerul Statelor Unite, Mauricio Pochettino (54 de ani), a subliniat că jucătorii săi trebuie să aibă mentalitatea de învingători, aşa cum americanii o au, în general, la orice.
La Mondialul din 2022, Statele Unite au obţinut calificarea din grupă de pe locul 2, după Anglia. Au părăsit competiţia în optimi, fiind învinşi de Olanda cu 3-1.
Canada are cea mai tare naţională din istoria ei şi speră să facă o figură frumoasă la Mondialul pe care îl găzduieşte alături de SUA şi Mexic.
Mexicanii sunt specialişti în a transforma un turneu final într-o sărbătoare a fotbalului. Ei organizează Campionatul Mondial pentru a treia oară în istorie. Stadionul Azteca, unde Maradona a scris istorie la Mondialul din 1986, atunci când argentinienii cucereau trofeul, se află printre arenele care găzduiesc meciuri la Mondialul din 2026. Pe stadionul Azteca, pe care s-au disputat finalele Mondialelor din 1970 şi 1986, se va disputa chiar primul meci de la World Cup 2026, dintre Mexic şi Africa de Sud. Mexicanii îşi propun să se califice din faza grupelor la Mondialul din acest an.
Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă0/12: cea mai slabă echipă din UEFA Champions League!
Slovan Bratislava este ”cenușăreasa” UEFA Champions League! Campioana Slovaciei are înfrângeri pe linie în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene neverosimile: Cunha a „explodat” de nervi în fața lui Carrick, imediat după United – Roma 3-2!
Meciul Manchester United – AS Roma 3-2, disputat în runda a patra din UEFA...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză de proporții: Gabi Iancu a semnat în plin campionat! Va sta pe tușă până în 2027
De nicăieri, în plin campionat, Gabi Iancu (32 de ani) s-a despărțit de Concordia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a văzut ce a făcut Hansi Flick în Barcelona – Aston Villa și a reacționat: ”Domn`e, dar pe el nu?”
Barcelona s-a impus pe Camp Nou, 3-0 în fața celor de la Aston Villa,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login