-
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1
Ibrahim Hassan, directorul tehnic al echipei naționale a Egiptului, a precizat că este vorba despre o accidentare la tendon.
Mohamed Salah, OUT o lună
Perioada de recuperare preconizată este de o lună, astfel că prezența lui Mohamed Salah la Cupa Mondială care începe pe 11 iunie nu este pusă în pericol.
”A suferit o accidentare la tendon și are nevoie de patru săptămâni de pauză”, a declarat Ibrahim Hassan, citat de Aljazeera.
Mohamed Salah va pleca de la Liverpool în vară, chiar dacă mai avea un an de contract, astfel că a jucat deja ultimul meci pentru formația pentru care a semnat în vara lui 2017, în urma unui transfer de la AS Roma.
”Încă o victorie, încă o înfrângere, este povestea acestui sezon. E prea devreme să spună, dar știm că Mo lucrează din greu și dă tot ce poate pe gazon. Dacă Mo a spus că nu mai poate, asta spune totul, dar trebuie să așteptăm să vedem cât de grav este”, declara Arne Slot, managerul lui Liverpool.
Egipt, cu gândul la Cupa Mondială
Egiptul nu l-a avut pe Mohamed Salah la Cupa Mondială din 2018, din cauza unei accidentări suferite în finala UEFA Champions League cu Real Madrid și africanii se temeau că scenariul se poate repeta în acest an, dar primul verdict al medicilor este îmbucurător.
Egiptenii se vor reuni la finalul lunii mai pentru a începe pregătirile pentru Cupa Mondială și în primele zile din iunie vor decola în Statele Unite ale Americii.
Pe 6 iunie, la Cleveland, Egiptul va juca un meci de verificare cu Brazilia, ultimul dinaintea startului turneului final.
La Cupa Mondială, Egipt este în Grupă cu Belgia, pe care o înfruntă pe 15 iunie, Noua Zeelandă, cu care are meci pe 22 iunie, și cu Iran, partidă programată pe 27 iunie. Prezența Iranului este, însă, pusă sub semnul întrebării, din cauza războiului cu Statele Unite ale Americii, una dintre gazdele turneului final.
Grupele Cupei Mondiale 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia și (Irak – Bolivia)
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Etichete: egipt , mohamed salah , ibrahim hassan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter riscă retrogradarea! Cristi Chivu n-a stat deloc pe gânduri
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă60 de milioane de euro și pleacă de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu numai Istvan Kovacs! Decizia anunțată de UEFA, după scandalul major făcut de Barcelona
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘedință-fulger la Gaziantep! Decizia bașkanului, la 3 zile după debutul lui Mirel Rădoi
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login