
Fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite (PIF) tocmai a făcut o mișcare istorică în fotbalul mondial. Până acum, PIF controla cele mai puternice patru cluburi din Arabia Saudită, investind sute de milioane de dolari în transferuri spectaculoase: Al-Hilal, Al-Nassr, Al-Ittihad și Al-Ahli.
PIF tocmai a cedat însă clubul Al-Hilal, cel mai titrat din Arabia Saudită și din toată zona Golfului. Prințul Al-Waleed bin Talal, prin compania sa Kingdom Holding, a cumpărat 70% din acțiunile clubului din Riyadh.
Al-Hilal s-a vândut pe o sumă istorică: 261 de milioane de dolari
Negocierile au durat mai bine de un an și s-au finalizat, conform presei locale, contra unei sume istorice. 980 de milioane de riyali, echivalentul a 261 de milioane de dolari, a plătit Al-Waleed bin Talal pentru a deveni acționar majoritar la Al-Hilal. Tranzacția e cea mai ridicată din toate timpurile pentru un club de fotbal din afara Europei.
Vânzarea lui Al-Hilal ar putea fi doar începutul unei schimbări majore în peisajul fotbalistic saudit. PIF și-a propus să fie numai un motor pentru dezvoltarea fotbalului local, iar planul la zi e ca toate cele patru forțe ale țării să fie preluate de entități private.
Potrivit presei locale, Al-Nassr, echipa lui Ronaldo, ar urma să fie curând absorbită de compania aeriană Riyadh Air, în timp ce Al-Ittihad va fi condusă de Jeddah Central Development Company.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe face Lukasz Gikiewicz, fotbalistul numit ”vagabond” de Gigi Becali și care a obligat-o pe FCSB la plata a 150.000€
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLovitură de teatru: un prezentator TV a ajuns rege, după ce portarul de 1,98 metri a refuzat tronul!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”N-am fost fan Pușcaș niciodată. Nu pot să fiu acum!”. Atacantul lui Dinamo, „desființat”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLamine Yamal a rupt tăcerea despre rasismul trăit pe Bernabeu: ”Sunt negru!” Ce a spus despre jigniri
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login