
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
Adversara campioanei României din faza următoare era deja cunoscută – Maccabi Tel Aviv aștepta să afle dacă va juca împotriva roș-albaștrilor sau celor din San Marino, dar lucrurile au fost clare încă după meciul tur.
Galerie Foto
Maccabi Tel Aviv, adversara FCSB-ului în turul 2 preliminar din Champions League. Ce urmează apoi
Dubla manșă dintre FCSB și Maccabi Tel Aviv va avea loc pe 23 sau 24 iulie, respectiv 30 sau 31 iulie. Datele și orele finale urmează să fie stabilite.
În cazul în care trece mai departe, FCSB își va afla adversara din turul al treilea în urma tragerii la sorți de pe 22 iulie. Dacă pierde, va merge în turul 3 din Europa League.
Dacă va câștiga dubla cu Maccabi Tel Aviv, FCSB va prelua coeficientul acesteia și poate ajunge în urna capilor de serie.
Dacă nu va fi cap de serie, posibilele adversare sunt cele din lista echipelor pe care le-ar fi putut întâlni în turul doi, pentru că nu există formații care intră direct în turul trei preliminar.
În play-off, pe lângă echipele care se vor califica în turul trei preliminar, apar ca posibili adversari Galatasaray, Young Boys Berna, Șahtior și Steaua Roșie Belgrad
O variantă accesibilă și una ”horror” pentru FCSB, în preliminariile UEFA Champions League
Varianta accesibilă:
- Turul 3: APOEL (Cipru)
- Play-off: Ferencvaros (Ungaria)
Varianta ”horror”:
- Turul 3: Slavia Praga (Cehia)
- Play-off: Galatasaray (Turcia)
Tot ce trebuie să știi despre Maccabi Tel Aviv
Maccabi Tel Aviv a încheiat pe primul loc campionatul din Israel, la o diferență de 11 puncte de rivala Maccabi Haifa.
Antrenor principal este Zarko Lazetic, iar sârbul are în staff nume mult mai cunoscute, precum fostul atacant irlandez Robbie Keane, dar și pe Aitor Karanka, fost antrenor secund la Real Madrid.
Datorită coeficientului, Maccabi Tel Aviv s-a calificat direct în turul 2 preliminar al Champions League. Formația din Israel nu a disputat decât un meci oficial în acest sezon, Super Cupa, pe care a câștigat-o cu 2-0 în fața celor de la Maccabi Petach Tikva.
Cel mai bine cotat jucător al echipei e Felicio Milson, extremă stânga cotată la 4 milioane de euro. De asemenea, în lot se află și Eran Zahavi, golgheterul all-time al naționalei Israelului, care a evoluat împotriva României în preliminariile EURO 2024.
Etichete: preliminarii champions league , maccabi tel aviv , virtus , fcsb virtus , turul 2 preliminarii champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăADIO, FCSB! Gigi Becali i-a stabilit un preț surprinzător și nu mai vrea să audă de el
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIa 1.750.000 € dacă Ștefan Baiaram pleacă de la Universitatea Craiova și a făcut anunțul despre transfer
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăRomânul cu 110 goluri în străinătate e convins: prevede ”dezastrul colosal” la FCSB
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDecizia lui Adrian Mititelu pentru primul meci al lui FCU Craiova! În aceeași zi joacă și Universitatea
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1 UECL: CFR Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login