Invitat într-un podcast moderat de Costin Ștucan, Iordănescu a confirmat că a avut atât o întâlnire directă, cât și mai multe discuții telefonice cu experimentatul tehnician, înainte ca ”Il Luce” să preia oficial naționala.
Edi Iordănescu: ”Lucescu mi-a spus că echipa națională are nevoie de continuitate”
Tehnicianul a dezvăluit că, deși decizia instalării lui Lucescu era deja luată în momentul întâlnirii față în față, anterior existaseră discuții în care defunctul antrenor i-a transmis că ar fi fost benefică o continuitate pe banca României.

Costin Ștucan: Încep cu o întrebare care ți-a fost adresată public de Decebal Rădulescu. Aflând că vii la podcast a pus o întrebare. A spus așa: ”Te rog eu frumos întreabă-l dacă e adevărat că înainte să vin Mircea Lucescu, a avut o întâlnire cu Mircea Lucescu în care acesta a încercat să-l convingă să rămână la echipa națională”.
Edi Iordănescu: A fost o întâlnire între mine și domnul Lucescu. O singură dată m-am întâlnit cu el. M-a apelat.
Costin Ștucan: El te-a apelat.
Edi Iordănescu: Decizia era deja luată, să vină la echipa națională. Am avut o întâlnire, nu de cinci ore, dar cred că au fost trei ore. Am făcut ceea ce a făcut și Mirel. Am arătat disponibilitate maximă. I-am spus ce experiențe am avut, de ce lucruri m-am lovit. Analizele pe care le-am făcut.
Costin Ștucan: Dar e adevărat că ți-a zis…Ideea asta pe care o acreditează Decebal, că ți-ar fi spus să rămâi?
Edi Iordănescu: Mi-a spus asta, dar nu la acea întâlnire, deoarece atunci lucrurile erau deja stabilite. Înainte, premergător acestei întâlniri, am avut două-trei schimburi de telefoane.
Costin Ștucan: Ok
Edi Iordănescu: Nu știu la care dintre telefone mi-a spus că ar fi bine…Că echipa națională are nevoie de continuitate. Că ar fi bine să continui, că sunt cel care a construit acel succes. Cu toate că eu consider că acel succes a început înainte ca eu să vin. Și Mirel a făcut lucruri foarte bune, și Cosmin a făcut lucruri foarte bine. Dar, da, când ne-am întâlnit lucrurile erau deja stabilite.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOFICIAL | Maurizio Sarri a plecat de la Lazio şi a semnat tot în Serie A
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Antrenor la Lazio în ultimul sezon din Serie...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIran – Noua Zeelandă LIVE VIDEO (04:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Meci echilibrat la Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Cele două joacă la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Uimitoare” Imagini provocatoare cu logodnica lui Daniel Bîrligea: “Nu m-ar deranja să mă trezesc aşa zilnic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Logodnica lui Daniel Bîrligea, Antonia Salanţă, a postat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăValentin Țicu rămâne în Liga 1 după despărțirea de Dinamo. Cu cine a semnat fundașul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Valentin Țicu, unul dintre jucătorii care au plecat...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login