
Răzvan Lucescu a mai rămas în țară două zile după înmormântarea tatălui său, Mircea Lucescu. A vrut să petreacă sărbătorile de Paște alături de întreaga sa familie. A profitat și de o pauză pentru PAOK: echipa sa a jucat pe 5 aprilie cu Panathinaikos, meci după care Răzvan a venit de urgență în țară, iar următorul meci este pe 19 aprilie, la Atena contra lui AEK.
Răzvan Lucescu a vorbit cu presa pentru prima dată după moartea tatălui său.
Discursul lui Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu a părăsit astăzi România după cea mai tristă perioadă petrecută în țară.
„Nu pot decât să mulţumesc din inimă tuturor celor care au fost alături de tatăl meu pe acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui. Absolut tuturor celor care undeva departe sau aici, în Bucureşti, au simţit să fie aproape de el. Din păcate, pentru mine e un moment foarte greu, dar asta e viaţa. Trebuie să ştim să trecem peste. Nu sunt singurul, că sunt atâţia oameni care şi-au pierdut părinţii şi trebuie să înţelegem şi să acceptăm ca să trecem peste.
Aş avea un singur sfat dacă-mi pot permite acest lucru. Tuturor fiilor şi fiicelor, care au părinţi, să stea cât mai mult de vorbă cu ei, cât mai mult, cât mai mult. Dacă ei nu o fac, părinţii să-i forţeze s-o facă, pentru că te iei cu timpul, cu problemele şi se pare că niciodată nu se va întâmpla nimic şi te loveşte deodată şi ajungi să înţelegi că n-ai făcut şi n-ai comunicat destul. Eu, în momentul ăsta, simt că am comunicat prea puţin cu el în ultima vreme” a spus Răzvan Lucescu la plecarea din România.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO fostă glorie a Stelei a dat verdictul! Anunț care va stârni un mare scandal: „Asta e Steaua, a lui Gigi”
O fostă glorie a Stelei intervine în scandalul de identitate FCSB și echipa Armatei,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCele 3 ţări care nu i-au acordat niciun punct lui Kylian Mbappe la Balonul de Aur! Cum a votat China
Kylian Mbappe a ratat „la mustaţă” Balonul de Aur 2026. Marele câştigător din acest...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPetrolul – CFR Cluj, LIVE VIDEO, sâmbătă, 31 octombrie, 19:00, DGS 1. Continuă lupta pentru play-off pentru Marius Șumudică
Petrolul și CFR Cluj se întâlnesc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎn sfârșit! La aproape 3 luni de la transfer, ”perla” lui Hagi a debutat în meciul cu TREI goluri din Spania
La începutul lunii august, Enes Sali (20 de ani) a plecat gratis de la...
De admin

You must be logged in to post a comment Login