Aflată pe loc direct retrogradabil, Hermannstadt a reușit să obțină o victorie uriașă în fața Farului, care a adus-o la doar un punct de locurile de baraj, dar și la numai două lungimi de prima poziție care asigură salvarea.
Luca Stancu, jucător de numai 20 de ani, a dat lovitura pentru sibieni în minutul 90+3, în timp ce ”marinarii” tremură și ei acum în privința retrogradării.
Ianis Zicu și-a anunțat plecarea la final
La final, prezent la flash-interviu, Ianis Zicu a anunțat că o va părăsi pe Farul.

”E dureros, e frustrant, ținând cont că am avut oportunități să deschidem scorul. Lucrurile sunt deja așa de ceva timp, cred că cel mai bine ar fi să existe un anumit șoc la echipă. În România, lucrul ăsta (n.r. plecarea antrenorului) e cel care ajută.
La cât iubesc eu echipa și fotbalul, iau în calcul asta. Nu mi-a propus nimeni, clubul trebuie să fie mai presus. Nu sunt genul de antrenor care ține de scaun, am muncit, mi-am dorit…
Simt că energia nu e de partea noastră și că e momentul oportun pentru club să poată să meargă mai departe, să găsească o soluție, pentru că meciul următor e peste 10 zile.
Există un singur lucru acum: Farul să reușească să se salveze matematic cât mai repede. Iar acum simt o epuizare psihică pe care o am de mult, sănătatea primează, mă simt epuizat emoțional.
Am muncit, am încercat, dar lucrurile nu funcționează, iubesc clubul, iubesc jucătorii, iubesc Constanța, dar simt că trebuie să fac un pas în spate”, a spus Ianis Zicu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii au dat verdictul despre Ionuț Radu, după ce a încasat 3 goluri de la echipa lui Andrei Rațiu
Ionuț Radu (29 de ani) a încasat trei goluri în duelul cu Rayo Vallecano,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă30.000.000 € pentru un român, apoi o decizie care și acum pare de necrezut: ”Superstar! Asemenea marilor vedete”
Andrei Rațiu (28 de ani), cu o cotă de piață de 24 de milioane...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin


You must be logged in to post a comment Login