
Fanii lui Liverpool mai primesc o lovitură după ce Mohamed Salah a anunțat recent că actualul sezon va fi ultimul pentru el în tricoul “cormoranilor”. În urmă cu puțin timp, clubul din Merseyside a transmis printr-un comunicat că se va despărți și de Andy Robertson în vară, fundașul scoțian fiind și el una dintre emblemele clubului.
Liverpool este gata să intre din sezonul viitor într-o nouă eră, ținând cont că în vară urmează să își piardă cel puțin doi dintre cei mai buni jucători din ultimii ani. După ce plecarea lui Salah a devenit oficială, “cormoranii” au anunțat că și Andy Robertson se va despărți de formația pregătită în prezent de Arne Slot.
Andy Robertson pleacă de la Liverpool în vară. O nouă veste proastă pentru fanii “cormoranilor”
Venit în 2017 de la Hull City, fundașul stânga a devenit rapid unul dintre favoriții publicului de pe Anfield, fiind în al nouălea sezon alături de echipa din Merseyside. Până acum, Robertson a adunat 373 de meciuri în toate competițiile și a reușit să marcheze 13 goluri, dar și să ofere 69 de pase decisive.
În comunicatul emis de Liverpool, cel care anunță plecarea lui Robertson, sunt oferite și detalii despre toate trofeele pe care scoțianul născut în Glasgow și le-a trecut în cont.
“După nouă sezoane de mare succes pe Anfield, căpitanul Scoției va părăsi clubul la expirarea contractului său în această vară. El va face acest lucru ca o adevărată legendă a lui Liverpool, jucând un rol fundamental în succesele ultimilor ani, pe parcursul celor 373 de apariții de până acum.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Craioveanu a văzut-o pe Universitatea Craiova în prima repriză cu Dinamo și a tras concluzia: ”Se simte!”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăEspanyol – Real Madrid 0-0, ACUM, Digi Sport 3. Vinicius a lovit bara!
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAccidentare gravă în Universitatea Craiova – Dinamo: a ieșit cu targa de pe teren. Reacția lui Zeljko Kopic
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOUT, a doua zi după finala Cupei!
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 21:00, DGS 1 Serie A: Inter – Parma,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login