-
SuperLiga: FC Argeș – Dinamo, sâmbătă, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
În locul antrenorului de 48 de ani, Federația de Fotbal din Italia l-a numit interimar pe Silvio Baldini, cel care era selecționer la U21. Totuși, în același timp se poartă negocieri pentru numirea unui principal, iar alesul este Roberto Mancini (61 de ani).
Gianni Rivera nu vrea să audă de Roberto Mancini în rolul de selecționer al Italiei
Posibila revenire a lui Roberto Mancini la naționala „Squadra Azzurra” l-a înverșunat crunt pe Gianni Rivera (82 de ani).
Câștigătorul Balonului de Aur din 1969 s-a arătat de părere că Roberto Mancini nu mai poate emite pretenții la un post atât de prestigios, după ce a ales să își continue cariera în fotbalul din Golf.
„Îmi pare rău pentru Roberto, chiar îmi pare. Dar când a decis să fugă în Arabia Saudită, prin această decizie i-a făcut pe toți să nu îl mai vrea acum selecționer.
Ăsta e adevărul și, din păcate, el încă n-a înțeles bine asta. S-a pus din nou la dispoziția Federației, dar a fost unul dintre primii care au cauzat rău echipei naționale. Chiar sper să nu se întoarcă pe banca noastră”, a declarat Rivera, citat de presa din Italia.
Ministrul Sportului din Italia l-a contactat personal pe Roberto Mancini
Cât timp Federația a rămas fără președinte, Ministrul Sportului și-a asumat responsabilitatea de a încerca să găsească un antrenor pentru banca echipei naționale.
Andrea Abodi l-a contactat pe Roberto Mancini și i-a propus să preia funcția, așa cum a anunțat joi presa din Italia la unison.
Roberto Mancini a mai pregătit naționala Italiei în perioada 2018-2023, cu cel mai înalt punct câștigarea Campionatului European 2021, iar cel mai jos ratarea calificării la Cupa Mondială 2022.
Apoi, antrenorul a devenit selecționerul Arabiei Saudite, iar în prezent pregătește o echipă din Qatar, Al-Sadd.
Video rezumat meci Bosnia – Italia 1-1 (4-1 la loviturile de departajare)
Etichete: roberto mancini , federatia de fotbal , selectioner italia , gianni rivera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNapoli – Cremonese 3-0, ACUM, pe Digi Sport 3. GOOOL! Kevin De Bruyne a majorat scorul!
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăObiectiv îndeplinit: FCSB e sigură de barajul pentru Conference League! Cine e principala contracandidată
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBetis – Real Madrid 0-1, ACUM, Digi Sport 2. Vinicius a deschis scorul
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a rostit 3 nume după FCSB – Petrolul 3-1 și a transmis categoric: ”Dă-le drumul!”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Oțelul,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login