-
Fotbal: Olanda – Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
După ce s-a terminat partida de pe Beșiktaș Park, în vestiarul ”Tricolorilor” a urmat o ședință, la care au participat și Răzvan Burleanu (41 de ani), președintele FRF, dar și Mihai Stoichiță (71 de ani), directorul tehnic al FRF.
Răzvan Marin, despre discuția din vestiar, după eșecul cu Turcia: ”Cu siguranță fiecare știe ce și unde a greșit”
Despre ce s-a discutat acolo a fost întrebat, după aceea, Răzvan Marin (29 de ani).
Mijlocașul celor de la AEK Atena nu s-a ferit și a precizat că nu a fost un moment pentru reproșuri, ci mai degrabă unul menit a deschide un nou drum pentru reprezentativa noastră.
”Nu s-au spus multe. Am încercat să ne motivăm, să mergem înainte. Nu cred că e momentul acum să ne reproșăm lucruri, cu siguranță fiecare știe ce și unde a greșit.
În vestiar, a vorbit domnul selecționer puțin cu noi. Cred că va rămâne și la următorul meci, nu ne-a zis nimic despre plecare.
Ne doare ce s-a întâmplat, nu e ușor”, a precizat Răzvan Marin, la zona mixtă.
Și șeful FRF a încercat să-i încurajeze pe jucători, după calificarea ratată în finala barajului pentru Mondial. Apoi, după ce s-a încheiat ședința, toată lumea a plecat spre autocarul care a dus delegația României către hotel.
Răzvan Marin, după Turcia-România 1-0: ”Eu fac 10 ani la națională în toamna asta și e a treia calificare de Mondial ratată!”
Legat de ratarea calificării la Mondial, Răzvan Marin a precizat că el a ajuns la a treia ratare, în 10 ani și că, poate, pentru el, asta a fost ultima șansă.
”Din păcate, atât s-a putut. Suntem dezamăgiți, supărați, dar nu avem ce să facem. Trebuie să mergem înainte, important e să fim sănătoși.
Eu fac 10 ani la națională în toamna asta și e a treia calificare de Mondial ratată! Nu e ușor, dar nu am ce să fac, trebuie să merg înainte, să fiu sănătos.
Pentru mine poate a fost ultima șansă pentru un Mondial, următorul va fi când voi avea 34 de ani”, a adăugat Răzvan Marin.
Răzvan Marin, despre selecționerul României: ”Știți dumneavoastră că va fi Hagi?”
Internaționalul român a fost abordat și pe tema legată de Gică Hagi (61 de ani) și posibilitatea ca el să preia naționala.
”Știți dumneavoastră că va fi Hagi? Vom vedea, momentan nu știm nimic.
Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu el, am crescut acolo, la academia lui și știu exact conceptul lui.
Vom vedea dacă el va fi noul selecționer”, a încheiat Marin, înainte de a pleca spre autocar.
Ianis Hagi: ”Ceva nu a funcționat”
Despre eșec a vorbit și Ianis Hagi. Legat de golul marcat de Ferdi, căpitanul României nu a vrut să comenteze prea mult ”la cald”, dar a spus că acolo a fost o mare greșeală din partea alor noștri.
”Nu am revăzut faza. Ok, centrarea lui Arda, dar ca fundalșul stânga să fie liber, acolo, nu e în regulă. Ceva nu a funcționat. Da, pasa a fost de la Arda, dar faza a început mai devreme. Mi-e imposibil să analizez acum.
A fost prea puțin din partea noastră, pe partea ofensivă.
Nu am fost inspirați, nici eu, Nicu nu a avut șansă la faza cu bara, poate trebuia să lovească cu interiorul, sunt detalii care face diferența, ne pare rău”, a mai spus Ianis Hagi.
VIDEO cu rezumatul partidei Turcia – România 1-0
Etichete: mircea lucescu , mihai stoichita , razvan burleanu , razvan marin , video turcia-romania 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristiano Ronaldo a stabilit un record pe care nici Messi nu îl mai poate doborî! Ce altă performanță au reușit amândoi la CM 2026
După ce a eșuat să marcheze în primul joc al grupei, în fața RD...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSusține că va avea loc ”un blat sinistru” în ultima etapă a grupelor de la CM 2026: ”Există un regulament și încearcă să îl fenteze”
Duelurile Argentina – Iordania și Austria – Algeria, din Grupa J, vor fi ultimele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnglia – Ghana 0-0, în Grupa L. Englezii au atacat în valuri, însă nu au reușit să spargă reduta africană
Anglia – Ghana 0-0 Echipele de start: Anglia: Pickford – Spence, Guehi, Konsa, James...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristiano Ronaldo nu a iertat pe nimeni: ”Spuneau că trebuie să mă retrag, dar sunt aici! Dumnezeu îi ajută pe cei care muncesc”
După ce a eșuat să înscrie în prima partidă de la CM 2026, în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login