
Remorcherul ASTANA s-a răsturnat în timpul efectuării manevrei de acordare a asistenței către nava tanc Amades, pavilion insulele Marshall, în vederea acostării acesteia la terminalul Monbuoy, aflat la aproximativ 8 km de Portul Midia.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare. O persoană a fost recuperată din apă de către remorcherul București și predată în port către echipajele medicale de specialitate. Ceilalți 4 membrii e echipaj sunt dați dispăruți, operațiunile de căutare și salvare fiind în desfășurare.
Remorcherul ASTANA, sub pavilion român, a fost construit în anul 2006 și are următoarele caracteristici principale: lungime 26,09 m, lățime 7,94 m, pescaj maxim 3,85 m, putere motor 2610 kW (3500 CP).
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment”, a transmis Autoritatea Navală Română, după tragedia în care Sorin Tufan şi-a pierdut viaţa.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmă„L-am sunat deja”. Primul antrenor contactat de Mihai Stoica, după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB
„Nu vreau antrenor român, dintre cei disponibili acum. Și nici nu cred că va...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăCornel Dinu, un nou atac la Răzvan Burleanu: “L-a numit pe Gică Hagi ca să-i compromită cariera!”
Cornel Dinu l-a atacat din nou pe Răzvan Burleanu, despre care consideră că Edi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLamine Yamal visează cu ochii deschişi la trofeul Campionatului Mondial: “Să o văd pe mama mea în tribune”
Lamine Yamal a avut un rol important în succesul Spaniei la EURO 2024, acolo...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE oficial, Mirel Rădoi pleacă de la FCSB! S-a întâlnit cu Gigi Becali și i-a comunicat decizia. “Are binecuvântarea mea”
Mirel Rădoi Mirel Rădoi l-a anunțat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login