
Florin Răducioiu a anticipat momentul greu prin care va trece FCSB, în acest sezon. La începutul lunii februarie, fostul mare atacant al “Generaţiei de Aur” susţinea că roş-albaştrii nu vor ajunge în play-off.
Răducioiu a avut dreptate şi FCSB a ajuns pentru prima oară în play-out, după apariţia noului format, din sezonul 2015-2016. “Sper să nu mă înjure steliştii”, spune acum fostul vârf dinamovist.
Florin Răducioiu a anticipat dezastrul de la FCSB
“Nu m-a surprins, vă spun sincer, eu am și spus-o, mă înjură steliștii acum, dar eu am spus-o acum două luni de zile. Am spus că nu credeam că FCSB se va califica în play-off, pentru că a fost un an negativ din toate punctele de vedere, s-a dovedit că așa a fost.
Nu am nimic cu FCSB, au câștigat doi ani la rând campionatul, au jucat foarte bine în cupele europene. Și echipele mari trec prin momente de criză, trec prin acest moment de criză.
Sunt convins că vor trece cu brio acest play-out, nu cred că vor avea probleme.”, a spus Răducioiu, în exclusivitate pentru Antena Sport.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDan Nistor a spus-o direct: ”Până la moarte”. Nu exclude revenirea: ”Timpul va decide”
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT de la Corvinul! Au contribuit la promovare, dar au fost puși pe liber
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona vrea să scape de Ter Stegen și a apărut prima variantă! Prețul pentru care se poate face transferul
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSurpriză: Dorinel Munteanu semnează cu altă echipă din România! Când va fi prezentat oficial
Deși a reușit să o salveze pe Hermannstadt de retrogradarea directă, Dorinel Munteanu nu...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login