-
Europa League: Lille – Aston Villa, joi, 19:45, DGS 1
-
Europa League: Celta Vigo – Lyon, joi, 22:00, DGS 1
Francesco Totti, la doar un pas de revenirea la AS Roma
„Il Capitano” este aşteptat să revină la AS Roma, singura formaţie pentru care a jucat (787 de meciuri, 307 goluri).
Potrivit ziarului Corriere dello Sport, Totti, în vârstă de 49 de ani, va ocupa un rol între cel de consilier şi de purtător de cuvânt al clubului, similar cu cel al lui Zlatan Ibrahimovic la AC Milan. Scopul său va fi de a asigura comunicarea între club, antrenorul Gian Piero Gasperini şi academia de tineret. Dacă numirea sa va fi confirmată, Roma va face un anunţ oficial la sfârşitul lunii martie, noul rol urmând să înceapă din sezonul viitor.
Această veste i-a încântat, evident, pe fanii echipei giallorossa, care şi-au exprimat bucuria pe reţelele de socializare. Roma, aflată în prezent pe locul 5 în Serie A, o va înfrunta joi pe Bologna în prima manşă a optimilor de finală ale Europa League, anunță Agerpres.
Cum arată Francesco Totti, după retragerea din fotbal
Galerie Foto
Surpriză în cazul lui Paulo Dybala: încep negocierile!
Paulo Dybala (32 de ani), aflat la AS Roma din vara anului 2022, mai are contract cu gruparea din capitala Italiei până la 30 iunie.
Fotbalistul argentinian, care a ajuns pe Olimpico de la Juventus, a fost din prima un preferat al tribunelor. De la momentul transferului a adunat 135 de meciuri, cu 45 de goluri și 26 de assisturi.
Dybala ar fi putut pleca încă din vara anului trecut de la Roma în Arabia Saudită, dar a rămas în urma insistențelor fanilor. În ultimele luni s-a zvonit că destinația viitoare a mijlocașului va fi Boca Juniors, din țara natală.
Numai că acum Dybala ar avea opțiunea de a rămâne pe Olimpico. Potrivit jurnalistului Matteo Moretto, Roma se gândește serios să-i ofere prelungirea pe un salariu redus (13 milioane de euro câștigă în prezent).
Rămâne de văzut ce decizie va lua Dybala, care în ultima perioadă a fost lovit și de câteva accidentări serioase. În acest sezon a prins doar 22 de partide (1295 de minute), cu trei goluri și patru pase decisive.
Etichete: italia , serie a , roma , as roma , francesco totti , totti as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Câți bani a pus Craiova pe masă pentru performanță
Alte Sporturi
Câți bani a pus Craiova pe masă pentru performanță
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăIlie Dumitrescu l-a numit, după FCSB – Petrolul 2-2: ”E la cel mai înalt nivel”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăPrima reacție a lui Ilie Dumitrescu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăCâți bani a pus Craiova pe masă pentru performanță
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăCâți bani a pus Craiova pe masă pentru performanță
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin

You must be logged in to post a comment Login