-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Petrolul, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Înainte de Los Angeles FC, Gareth Bale a mai fost legitimat la Southampton, Tottenham și Real Madrid.
Gareth Bale s-a retras din fotbal la 33 de ani din cauza durerilor la spate
La trei ani de la retragere, Gareth Bale a dezvăluit că a luat această decizie din cauza durerilor la spate, pe care le avea de la 18 ani, din cauza unei accidentări.
”Mi-am rupt un disc la spate când aveam 18 ani la Tottenham. Am jucat toată cariera cu această problemă. Am avut multe accidentări provenite de la umăr.
N-am spus niciodată asta când jucam, pentru că unii oameni spuneau: ‘Își găsește scuze’. Era suportabil, dar în timp m-a afectat.
Nu știam niciodată când mă va lovi și, bineînțeles, oamenii spuneau: ‘Nu are grijă de el’. Dar am făcut tot posibilul să mă asigur că spatele și picioarele mele sunt tari ca plumbul.
Dar dacă cedează, nu mai pot face nimic. Îmi fac injecții în spate ca să mă calmez”, a spus Gareth Bale, citat de cei de la Telegrafi.
Reușitele lui Gareth Bale
- 554 de meciuri a bifat Gareth Bale la cluburile la care a fost legitimat
- 186 de goluri și 139 de pase decisive a reușit Gareth Bale în carieră
Cinci trofee Champions League și-a trecut în palmares Gareth Bale, toate cu Real Madrid.
Etichete: gareth bale , retragere gareth bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăCrinuţa Sebe, victorie clară la Sofia. România a început drumul spre medalii la Campionatele Europene! Daniel Grigore boxează azi
Crinuţa Sebe – Profimedia Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMomentul în care românul celebru a fost umilit în Anglia! Motivul incredibil pentru care nu mai revine definitiv în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Marcel Răducanu a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid vrea să scape de un fost om de bază! Jucătorul refuză să plece şi vrea să îşi ducă la final contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Situaţie complicată la Rapid,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNovak Djokovic a făcut anunțul. Premieră după 11 ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login