-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
Fostul internațional român a susținut că absențele importante din lot s-au resimțit puternic, mai ales în ofensivă, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele din ultima perioadă, la trupa lui Zeljko Kopic.
Gabi Torje, despre capitolul unde are probleme Dinamo: ”Când lipsesc doi sau trei jucători-cheie, atunci suferă în atac”
Gabi Torje consideră că accidentările din lot au afectat serios capacitatea ofensivă a echipei, iar lipsa unor titulari importanți se vede imediat în jocul ”Haitei”.
Acesta a dat exemplu și partida disputată împotriva celor de la Metalul Buzău, scor 1-0, unde Dinamo a avut câteva ocazii importante, dar a arătat și vulnerabilități.
”Dinamo, în momentul de față, trebuie să găsească soluții pentru jucătorii care sunt accidentați. S-a văzut că la Dinamo atunci când lipsesc doi sau trei jucători-cheie, în faza de atac suferă la marcarea golurilor.
Astăzi (n.r. joi, 5 martie) la partida cu Metalul au avut încă două ocazii foarte mari, câteva situații importante, însă și cei de la Buzău puteau să marcheze și să le facă meciul mult mai greu.
În momentul de față, la accidentările pe care le au, la jucătorii care lipsesc din diferite motive, nu aveau nevoie de eventuale prelungiri sau penalty-uri”, a declarat Gabi Torje, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Gabi Torje crede că Dinamo ar trebui să pună accentul pe Cupa României
În același timp, fostul internațional crede că obiectivul principal din campionat a fost deja îndeplinit, iar o calificare în cupele europene ar putea veni mai degrabă prin Cupa României.
Torje a amintit și că ultimele rezultate din campionat au afectat șansele bucureștenilor în lupta pentru titlu, după înfrângerile cu Rapid (1-2) și FC Argeș (0-1).
”Obiectivul de intrare în play-off l-au îndeplinit. O cupă europeană contează mult pentru ei, dar va fi foarte greu să se bată și în campionat pentru acest obiectiv. Cred că se vor axa pe Cupă mai mult.
În campionat vor juca la nivelul maxim, așa cum au făcut-o mereu, dar aceste două meciuri pierdute în ultimele două etape i-au cam tras puțin în jos de la lupta la titlu”, a mai spus Torje, la emisiunea ”Digi Sport Special”.
Clasamentul din SuperLigă
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo – Metalul Buzău 1-0, ultima partidă jucată de bucureșteni
Etichete: dinamo , gabi torje , probleme dinamo , metalul buzău
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a lansat bomba: Denis Drăguș vrea să vină la FCSB! Care este planul atacantului
Totuși, mutarea nu este încă finalizată, din cauza situației contractuale a atacantului la Trabzonspor....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
Dialogul a atins rapid zona controversată a relațiilor de putere și a respectului construit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSUA – Australia 2-0, în Grupa D. Americanii, un succes mai clar decât o arată scorul. Trupa lui Pochettino, pe cai mari
SUA – Australia 2-0 (Burgess 11 – aut., Freeman 43) Echipele de start SUA:...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLeapmotor B05 propune mobilitate electrică, dar și emoție
B05, noul hatchback de segment C al celor de la Leapmotor, reprezintă mai mult...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login