
Petru Parfenov, asociat al lui Valeriu Iftime în compania Elsaco, principalul finanţator al Botoşaniului, a transmis că Leo Grozavu ar putea fi demis după ratarea play-off-ului.
Totodată, Parfenov a tras un semnal de alarmă în privinţa finanţelor clubului, în condiţiile în care Botoşani se confruntă cu un deficit anual de 4-5 milioane de euro.
Asociatul lui Valeriu Iftime nu exclude demiterea lui Grozavu: “E posibil”
Parfenov este membru în Consiliul Director al clubului. El deţine 20% din Elsaco, principalul finanţator al echipei din Liga 1.
„Supărarea e prea mare ca să vorbim acum. Aveam speranțe că vom intra, totuși, în play-off, obiectiv realizabil dacă am fi câștigat la Sibiu. Vom discuta situația într-un Consiliu de Administrație, dar, momentan, atât eu, cât și Valeriu Iftime suntem plecați din țară. Oricum, lăsăm să se așeze lucrurile în seara asta, să nu luăm decizii la cald.
E deschisă orice variantă în acest moment. E posibil să ne oprim cu finanțarea, să aducem alt antrenor, să jucăm cu tineri, fiindcă am văzut ce bine au intrat Ilaș sau Bota. Poate cei cu experiență au ajuns la o saturație.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRayo Vallecano – Strasbourg, LIVE VIDEO, 22:00, DGS 2! Andrei Rațiu, anunțat titular. Șahtior – Crystal Palace, DGS 3
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi – 35.000.000€! Doar Carlo Ancelotti e peste ”Rege”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIran acuză Canada
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Noi am vorbit, vine Șumudică!” Reacție tranșantă la FCSB: „Eu plec, nu mai stau!”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login