
Steaua București continuă campania de transferuri pentru partea a doua a campionatului. După ce i-a semnat pe spaniolul Nacho Bonet și pe Robert Popescu, împrumutat de la FC Argeș, „militarii” se pregătesc să-l înregimenteze pe maghiarul András Huszti.
Huszti a fost testat în amicalul de sâmbătă cu CSM Alexandria, scor 6-2, iar Daniel Oprița a confirmat pentru Antena Sport că ungurul va fi păstrat în lot. „Am nevoie de soluții în centrul apărării pentru a rezolva problemele pe care le-am avut în toamnă. Huszti are un CV foarte bun, a jucat în prima ligă din Ungaria, a fost și la naționalele de tineret ale țării sale”, a spus antrenorul Stelei.
Daniel Oprița confirmă transferul lui András Huszti: „El a vrut să vină”
În vârstă de 25 de ani, András Huszti va semna, la fel ca Nacho Bonet, pe șase luni cu formația din Ghencea. Potrivit lui Daniel Oprița, fundașul din Ungaria vine pe bani foarte puțini, cu intenția clară de a reintra în circuit după ce în ultimele cinci luni a fost liber de contract.
„Nu putem să aducem jucători pe foarte puțini bani și să fie și de Champions League. András Huszti a vrut să vină, chiar dacă, per total, aproape că va da bani de la el din buzunar. El a rămas liber pentru că în toamnă a tot așteptat și până la urmă nu a mai avut cu cine să semneze. Toți cei trei nou-veniți au împreună contracte cât aveau cei doi care au plecat (n.r. – Nestorly Lumbu și Damian Cimpoeșu)”, a declarat antrenorul stelist.
Chiar dacă nu a mai fost legitimat nicăieri după ce s-a despărțit de Zalaegerszeg, în septembrie 2025, András Huszti este „aproape 100% pregătit”, potrivit lui Oprița. Apărătorul maghiar a fost în această iarnă în cantonament în Turcia cu prim divizionara Nyíregyháza. Daniel Oprița îl va folosi pe András Huszti în amicalul cu Chindia, care se va disputa vineri, 13 februarie, apoi va decide dacă fotbalistul este pregătit pentru a intra direct în primul meci oficial, cu Voluntari (joi, 19 februarie, de la 17:30).

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăJovo Lukic, aproape de transferul verii după CM 2026. U Cluj poate da cea mai scumpă lovitură din istoria clubului
Vârful lui U Cluj a atras interesul mai multor cluburi importante după un sezon...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăVictor Angelescu a spus câte transferuri își dorește Rapid în această vară: ”Vor fi schimbări în lot”
Fără a nominaliza, el a explicat că următorii doi jucători se vor alătura lotului...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăRusia și-a retras sportivii de la Cluj, după anunțul lui Emil Boc: ”Regretăm sincer, dar contravine principiilor fundamentale”
Înaintea startului turneului, primarul Emil Boc a anunțat că în BT Arena nu va...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăVictor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
Dragoș Anghel s-a cunoscut întâmplător cu Gigi Becali în tinerețe, când actualul finanțator de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login