Connect with us

Alte Sporturi

Când se judecă ”scandalul Bergodi – Cordea”, la care au participat vreo 20 de oficiali și au primit convocare doi

  • admin
Când se judecă ”scandalul Bergodi Cordea”, la care au participat vreo 20 de oficiali și au primit convocare doi

  • Cupa României: CFRRapid, marți, 20:00, DGS 1

  • Cupa României: ”U” ClujOțelul, miercuri, 20:00, DGS 1

Raportul observatorului de meci a ajuns la Comisia de Disciplină și Etică, la fel și raportul făcut de arbitrul de centru Rareș Vidican, documente pe baza cărora se va face judecata.

Comisia de Disciplină și Etică va analiza scandalul declanșat de Cristiano Bergodi și Andrei Cordea la CFR Cluj – ”U” Cluj

Observator la meci a fost Octavian Goga, vicepreședinte al FRF și membru în Comitetul de Urgență al FRF alături de președintele federației, Răzvan Burleanu, și de președintele LPF, Gino Iorgulescu.

Chiar dacă antrenorul lui ”U” Cluj, Cristiano Bergodi, și jucătorul celor de la CFR, Andrei Cordea, au fost în centrul altercației, imaginile sunt cât se poate de evidente și în fața comisiei ar fi fost normal că compare și alte persoane.

Comisia i-a chemat la audieri doar pe Bergodi și pe Cordea pentru miercuri, 11 februarie, la ora 13:00, ședință în care va fi analizată și speța de la Cluj.

Chiar dacă și unul și celălalt au primit cartonașe roșii și nu vor participa la meciurilor lor din Cupă, ”U” Cluj miercuri cu Oțelul, și CFR marți cu Rapid, foarte probabil că ambii vor fi reprezentați de avocați, iar speța va fi amânată pentru săptămâna viitoare.

Galerie Foto

De la ce a pornit scandalul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea, la CFR Cluj ”U” Cluj, scor 3-2

Fără să fie ceva fără precedent, scandalul de la Cluj a fost unul care s-a văzut foarte urât și nu le face cinste celor care l-au declanșat și amplificat.

După ultimul fluier al arbitrului Vidican, Cristiano Bergodi, antrenorul lui U Cluj, a avut o ieșire deplasată. A părut ieșit din minți și a sărit ”la gâtul” jucătorilor de la CFR.

Andrei Cordea și Karlo Muhar au fost ”victimele” tehnicianului italian, care a fost eliminat direct. Bergodi l-a luat de cap pe Cordea și a fost ținut cu greu de elevi, colaboratorii și chiar adversari. 

Nistor, care a fost și el implicat în incident, aflat la final imediat în spatele lui Bergodi, iar anterior în schimbul de înjurături cu Cordea, când meciul încă nu se terminase, și-a expus varianta la finalul partidei:

Mi-a spus (n.r. Cordea) că mie mi-a făcut anumite semne, dar îl las în pace, să creadă că e ca el, dar nu e așa. Nu trebuia să facă acele gesturi către Mister, nu pot să vi le reproduc”.

La rândul lui, Andrei Cordea a fost eliminat direct.

În momentul în care a apărut la flash-interviu, Cordea a spus varianta sa despre cele întâmplate. Jucătorul CFR-ului a recunoscut că a înjurat, dar nu ar fi făcut-o în direcția lui Bergodi, ci a lui Nistor.

Dacă dânsul crede că l-am înjurat se înșală. Când a fost faza de la corner, Nistor era pe bancă și m-a înjurat de familie, fără motiv. Apoi l-am înjurat tot timpul, tot drumul către teren. Am arătat către bancă, dar nu înspre domnul Bergodi. Are și dânsul o vârstă și nu aș avea niciun motiv”, a spus Cordea.

Video cu incidentele de la CFR Cluj – U Cluj

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și:

Video cu rezumatul meciului CFR Cluj – ”U” Cluj

Etichete: dan nistor , video cfr u cluj , imagini scandal bergodi cordea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi