-
SuperLiga: CFR Cluj – U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Mallorca, sâmbătă, 17:15, DGS 1
Daniel Pancu, antrenorul ardelenilor, deja confirmase mutarea și mai lipsea doar anunțul oficial.
CFR Cluj l-a prezentat pe Marian Huja
Inițial, ardelenii au postat o fotografie din spate cu Marian Huja, iar apoi a venit și comunicatul oficial al clubului. Este vorba de un împrumut până în vară de la Pogon, cu opțiune de transfer definitiv.
”Bine ai venit, Marian Huja!
CFRiști, suntem bucuroși să vă anuntăm că, începând de astăzi, Marian Huja este noul fundaș al echipei noastre! Cluburile CFR 1907 Cluj și Pogon Szczecin au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Marian Huja până în vară, clubul nostru având opțiunea de a-l transfera definitiv.
În vârstă de 26 de ani și având o înălțime de 1.93, Marian a început junioratul la echipa CF Belenenses, din Portugalia, țara sa natală, urmând ca apoi să facă pasul la academia clubului englez Watford FC. Noul nostru apărător și-a făcut debutul la nivel de seniori în tricoul formației daneze HB Köge, pentru care a evoluat în 49 de partide.
În 2020, acesta a ajuns în fotbalul românesc, unde a îmbrăcat tricoul celor de la Petrolul Ploiești timp de 5 sezoane, perioadă în care a bifat 127 de apariții și a reușit să înscrie de 8 ori. În vara anului 2025, Huja a fost transferat de formația poloneză, Pogon Szczecin, pentru care a jucat de 16 ori și a reușit să marcheze 2 goluri.
Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe reușite alături de echipa noastră, în tricoul alb-vișiniu!”, au transmis ardelenii.
Pe lângă CFR Cluj, Marian Huja ar mai fi fost dorit, potrivit presei din Polonia, de multe alte echipe europene: CSKA Sofia, Casa Pia, Slask Wroclaw, Go Ahead Eagles, Slovan Bratislava, Miedz Legnica, Wisla Cracovia, Wieczysta Cracovia, Konyaspor, Antalyaspor și Rio Ave.
Marian Huja este al șaselea transfer făcut de CFR Cluj în această iarnă. Ardelenii i-au mai adus pe Mihai Popa (portar), Alibek Aliev (atacant), Ilija Masic (fundaș central), Christopher Braun (fundaș dreapta) și Rion Zejnullahu (fundaș stânga).
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Marian Huja s-a întors în SuperLiga, după 6 luni
Marian Huja se întoarce în SuperLigă la șase luni de la momentul în care Petrolul l-a vândut la Pogon cu 300.000 de euro.
Stoperul român a fost titular la Pogon în sezonul de toamnă, cu 16 apariții în toate competițiile, 14 dintre ele din postura de titular, dar în decembrie ceva s-a ”rupt”.
După ce a fost integralist în meciul de campionat împotriva lui Katowice, pierdut 0-2 pe 29 noiembrie, Marian Huja nu a mai jucat deloc pentru Pogon, nici măcar în amicalele cu Swit și Jablonec.
La primul meci oficial din 2026, 1-2 cu Motor Lublin, a fost rezervă neutilizată.
Etichete: marian huja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăAl-Wasl – Al Nassr LIVE VIDEO (17:00, AntenaPLAY). Echipa lui Ronaldo luptă pentru semifinalele AFC Champions League 2
Al-Wasl și Al-Nassr se luptă duminică după-amiază pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăEchipa care refuză să-l transfere pe Alexandru Dobre. Prețul cerut de Rapid, după conflictul cu Costel Gâlcă
S-a aflat prima echipă care refuză să-l transfere pe Alexandru Dobre (27 de ani)....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNota primită de Ianis Hagi în Kasimpașa – Alanyaspor! Românul, introdus în repriza a doua
Alanyaspor a ajuns la trei etape consecutive fără victorie în Superliga Turciei, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLos Angeles: unde lumea starurilor se întâlnește cu distracția pe plajă. Ce îi așteaptă pe jucători la World Cup
Video Los Angeles, cunoscut și drept “orașul îngerilor”, este una dintre gazdele Campionatului Mondial...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login