-
Serie A: Udinese – AS Roma, luni, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: Botoșani – Oțelul, luni, 18:30, DGS 1
După ce a ratat varianta Joao Cancelo, a picat și transferul lui Ivan Perisic, pe care PSV a refuzat să-l cedeze. La interviul de după meciul de la Cremona, victorie 2-0 pentru Inter, Cristi Chivu a fost întrebat dacă speră în continuare să primească întăriri.
Cristi Chivu: ”Abia aștept să se termine perioada de mercato”
Cristi Chivu a dat un răspuns surprinzător și a anunțat că abia așteaptă să se încheie fereastra de transferuri.
”Aștepți întăriri în ultimele ore de mercato?”, a fost întrebat Cristi Chivu.
”Eu aștept să ne recuperăm energiile pentru că miercuri ne așteaptă alt meci. Suntem aceiași 25 care suntem de la începutul sezonului. Am încercat să le dăm șanse tuturor.
Nu mă plâng. Mai este o zi, dar abia aștept să se termine perioada de mercato”, a declarat Cristi Chivu, citat de fcinternews.
În această iarnă, Inter nu a transferat pe nimeni pentru formația de seniori. Prioritatea era aducerea unui fotbalist de bandă dreapta, care să joace în locul lui Denzel Dumfries, accidentat.
Inter, opt puncte peste AC Milan
Grație victoriei de la Cremona, a 18-a în 23 de etape, Inter este lider în Serie A, cu 55 de puncte. Diferența față de AC Milan, principala urmăritoare, a crescut la opt puncte, dar rivala locală nu a jucat în această rundă, când o întâlnește pe Bologna, în deplasare.
VIDEO Rezumat Cremonese – Inter 0-2
Etichete: inter , cristi chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză! Frosinone, gata să trimită un jucător în SuperLigă, după ce-l transferă pe Daniel Bîrligea de la FCSB
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăPlay-off Champions League: LASK – Celtic 5-1 d.p. / Bodo – Nijmegen 3-0 / Sabah – Hapoel Beer Sheva 5-2 d.p.
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăTrabzonspor a postat imaginile cu Denis Drăguș, după ce au discutat rezilierea contractului
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăLovitură pentru Florentin Petre și Răzvan Patriche, după ce Zeljko Kopic a semnat!
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login