
Radu Drăguşin plănuieşte să plece de la Tottenham, dar clubul stă pe un butoi de pulbere, iar ce părea ieri în dezavantajul lui, peste noapte se poate transforma în noroc, în cazul în care actualul antrenor de la Tottenham este schimbat.
Thomas Frank este supus unei analize interne semnificative, conducătorii clubului luând în considerare încheierea mandatului său de şapte luni. Danezul a avut un început dezamăgitor la Tottenham de la numirea sa de vara trecută. Antrenorul a ajuns şi în dizgraţia fanilor, care, după înfrângerea în faţa lui West Ham, pare că şi-a semnat sentinţa.
El a fost huiduit de propriii fani cu scandări de genul „vei fi dat afară mâine dimineaţă” în minutele finale ale înfrângerii cu West Ham. Şi lucrurile par să ducă exact în această direcţie, pentru că în presa din Anglia au început deja să curgă numele înlocuitorilor. Primul nume anunţat ca posibil antrenor la Tottenham este cel al lui Xabi Alonso, anunţă The Independent. Tehnicianul este liber de contract după despărţirea de Real Madrid şi pare să fie o soluţie rapidă.
Pe lista lui Tottenham s-ar mai afla alţi doi antrenori. Austriacul Oliver Glasner, 51 de ani, câștigător al Cupei și Supercupei în 2025 cu Crystal Palace, dar şi spaniolul Andoni Iraola, de la Bournemouth.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăClaudiu Niculescu, la Interviurile Digi Sport: „Am câștigat concursul de lovituri libere cu Mutu”
SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Corvinul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăPaul Papp l-a „înțepat” pe Matos după ce a provocat eliminarea acestuia: „E slab de înger!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover După ce în runda...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăBogdan Andone, la picioarele jucătorilor săi după victoria cu Petrolul: „O dovadă de caracter din partea echipei! Jos pălăria”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăUrmătoarea plecare pregătită de la FCSB! A impresionat în cantonament, dar i s-a terminat ”creditul” după două meciuri
SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Corvinul, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login