Gigi Becali a spus de ce Chiricheș nu va mai fi titular la FCSB
Fundașul central, care a revenit în SuperLiga României, după 10 ani în care a îmbrăcat tricoul unor echipe precum Napoli sau Tottenham, va avea șanse infime de a mai prinde primul 11 al roș-albaștrilor, susține Gigi Becali ( de ani).
Finanțatorul liderului a precizat că este foarte mulțumit de randamentul pe care-l dau cei doi fundași centrali titulari din acest moment, Siyabonga Ngezana (26 de ani) și Joyskim Dawa (27 de ani).
”Nu, Chiricheș nu va mai juca. Păi, e greu acum. Ngezana și Dawa domină acolo în apărare, dau cu capul, aleargă, fac pressing, sunt imbatabili, sunt pantere. Dacă mai erau și tehnici, valorau 70-80 de milioane de euro.
E greu acum pentru Chiricheș”, a spus Becali, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Liga DigiSport.
Vlad Chiricheș va reveni pe teren în martie
Vlad Chiricheș a dezvăluit că recuperarea merge conform planului, iar la începutul lunii martie va fi gata să revină pe teren.
”Doctorul care m-a operat mi-a dat o perioadă de trei luni jumătate, patru luni în care aș putea să joc practic. Deci ar trebui să revin pe teren la început de martie”, a declarat Vlad Chiricheș.
”Regreți că te-ai întors în Liga 1?”. Ce răspuns a dat Vlad Chiricheș
După doar șapte meciuri, fundașul central s-a accidentat într-un meci cu UTA, jucat pe 28 august.
Vlad Chiricheș ”se luptă” cu accidentarea de aproape cinci luni, însă este gata să revină pe teren pentru a o ajuta pe FCSB să câștige din nou titlul de campioană.
Întrebat dacă îi pare rău că s-a întors în Liga 1, fundașul central a răspuns că nu regretă deloc alegerea făcută.
”Nici cel mai mic regret! Am ales în primul rând echipa pe care o iubesc de mic copil.
Am venit în țară și pentru familie, pentru băieții mei, cărora sunt sigur că le este mult mai bine în țară în momentul ăsta.
Au început și școală, grădiniță și cred că a fost un aspect pozitiv”, a spus Vlad Chiricheș, potrivit Fanatik.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAl Ahli- Machida (LIVE VIDEO, 19:15, AntenaPLAY). Azi se decide câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei
Al Ahli și Machida Zelvia urmează să se întâlnească astăzi în cel mai important...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăArbitrul delegat la derby-ul Dinamo – Rapid, după scandalul uriaş provocat de Istvan Kovacs în tur
S-a aflat arbitrul delegat la derby-ul Dinamo – Rapid, din etapa a şasea a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGeniul Gică Hagi! Dezvăluirea făcută de Ion Țiriac despre noul selecționer al României: “Vorbea singur”
Ion Țiriac a discutat recent despre revenirea lui Gică Hagi la naționala României după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Atentatul de la Sevilla”, cel mai dur fault din istoria fotbalului, în semifinala Mondialului din 1982
Pe 8 iulie 1982, la Mondialul din Spania, a avut loc cel mai violent...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login