-
EFL Cup: Newcastle – Manchester City, marți, 22:00, DGS 1
-
Bundesliga: Dortmund – Werder Bremen, marți, 21:30, DGS 2
Președintele Florentino Perez a renunțat la serviciile sale după doar 34 de meciuri (24 de victorii, 4 remize și 6 eșecuri), deși în vară îi oferise un contract valabil pe trei ani.
Xabi Alonso a strigat în timpul unui antrenament ”Nu știam că antrenez o creșă”
Despre o posibilă plecare a lui Xabi Alonso de la Real Madrid s-a discutat îndelung în ultimele săptămâni, iar mai multe episoade au contribuit la despărțire.
Marca a relatat că la câteva zile de la victoria din La Liga cu Barcelona, scor 2-1, din octombrie, jucătorii lui Real Madrid au participat la un antrenament, iar Alonso a cedat.
Nemulțumit că jucătorii nu înțeleg ceea ce le transmite și că nu pun în practică cerințele sale, Xabi Alonso le-ar fi spus ”Nu știam că vin să antrenez o creșă”. Din acest punct, lucrurile au mers tot mai rău și mai mulți jucători s-ar fi întors împotriva sa.
Mai mult, nici rezultatele din ultima perioadă nu l-au ajutat pe antrenor și s-a ajuns la o despărțire.
Xabi Alonso, dat afară de la Real Madrid. A primit șapte milioane de euro
Potrivit celor de la Cope, deși în comunicat s-a specificat ca mai sus, în realitate Alonso a fost dat afară de Real Madrid. Tehnicianul mai voia să rămână, însă președintele a fost hotărât să renunțe la el.
În mod normal, rezilierea unilaterală a contractului presupune ca un jucător sau un antrenor să primească tot restul contractului. Asta ar fi însemnat că Alonso ar fi trebuit să continue să fie plătit până pe 30 iunie 2028.
Însă, Real Madrid s-a folosit de o clauză din contract care a dat peste cap calculele. Concret, s-a stipulat că, dacă antrenorul este dat afară în primul sezon, nu va primi banii pe 36 de luni, ci doar pe 12.
Asta înseamnă că Alonso a „ratat” 14 milioane de euro în plus, iar până la urmă a primit doar șapte milioane, atât cât era salariul său anual pe Bernabeu.
Etichete: real madrid , xabi alonso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzboiul fake news-ului? Mourinho le-a spus portughezilor că imaginea cu el în tricoul Realului a fost generată cu A.I.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Iar Florentino Perez a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMatteo Berrettini, momente crunte la Roland Garros! A abandonat în sferturi, în faţa prietenului Matteo Arnaldi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Matteo Arnaldi a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSalariu de 5000 de lei pentru Adi Popa, la Steaua: “Îți arăt!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Puțini s-ar fi așteptat ca un fotbalist cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrima mutare a lui Manchester City după plecarea lui Guardiola? Transfer de peste 100 de milioane
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Manchester City a făcut o primă ofertă pentru...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login