-
Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 19:00, DGS 1
La Al-Okhdood, Marius Șumudică l-a înlocuit pe portughezul Paulo Sergio (57 de ani), care mai avea contract până în vară și a fost demis.
Marius Șumudică, prezentat de Al-Okhdood ca un leu
La scurt timp după demiterea lui Paulo Sergio, cei de la Al-Okhdood l-au anunțat pe Marius Șumudică drept noul principal al echipei.
Arabii i-au făcut o prezentare spectaculoasă lui Marius Șumudică, pe care l-au asemănat cu un leu, potrivit clipului video urcat pe rețelele sociale.
”Bine ai venit, Mister”, au scris cei de la Al-Okhdood, pe Instagram.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Al-Okhdood e pe locul 17 în Arabia Saudită, cu 5 puncte în clasament din 12 jocuri disputate.
Marius Șumudică a avut concurență la Al-Okhdood
Marius Șumudică nu a fost însă singurul aflat pe lista celor de la Al-Okhdood. Concret, șeicii i-au mai avut în vedere pe croatul Igor Jovic și chilianul Jose Sierra, ambii liberi de contract.
Totuși, Marius Șumudică a fost alesul celor de la Al-Okhdood „datorită experienței sale în conducerea echipelor aflate în dificultate”, au scris arabii.
- Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid București, AO Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, U Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al-Shabab, Gaziantep, Rizespor, CFR Cluj, Yeni Malatyaspor și Al-Raed sunt echipele antrenate de Șumudică în carieră
Etichete: marius sumudica , al okhdood , mariu sumudica al okhdood
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăSassuolo – Fiorentina, LIVE VIDEO, 19:30, la Digi Sport 2. Radu Drăgușin este anunțat titular
Fiorentina, echipa lui Radu Drăgușin (24 de ani), o va înfrunta, în deplasare, pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăAntrenorul și majoreta cu 49 de ani mai tânără au luat decizia în secret
Bill Belichick (74 de ani) și Jordon Hudson (25 de ani) s-au despărțit în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăCătălin Cîrjan a intrat în istoria lui Dinamo: ”Felicitări, căpitane!”
Cătălin Cîrjan (23 de ani) a ajuns în vara lui 2024 la Dinamo și...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăEdi Iordănescu se luptă cu nume uriașe pentru postul de antrenor
Edi Iordănescu (48 de ani) este dorit la un club important din zona Golfului....
De admin

You must be logged in to post a comment Login