
Dorinel Munteanu a făcut plecăciuni în faţa „tricolorilor”, după calificarea istorică în optimile EURO 2024. Fostul internaţional a avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor lui Edi Iordănescu, după performanţa remarcabilă reuşită la turneul final din Germania.
România a remizat cu Slovacia, scor 1-1, în ultimul meci al grupelor. „Tricolorii” se vor duela cu Olanda în optimi, meciul urmând să se dispute marţi, de la ora 19:00, la Munchen.
„România respiră!” Dorinel Munteanu, plecăciuni în faţa „tricolorilor” după calificarea în optimile EURO 2024
Dorinel Munteanu a apreciat dăruirea jucătorilor naţionalei, din timpul meciului cu Slovacia. Acesta a subliniat faptul că „tricolorii” au reuşit să revină în joc şi să egaleze rapid, după ce au fost conduşi.
De asemenea, fostul internaţional a declarat că România a stabilit o nouă bornă istorică, dat fiind faptul că echipa naţională nu s-a mai calificat în fazele eliminatorii ale unui turneu final, de 24 de ani.
„A fost așa cum am mai spus. Jocul Românei, dăruirea celor din teren mi-au dat încredere și în această seară. A fost greu, absolut, cum era și normal să fie un joc de calificare. Am și suferit, am fost conduși, dar ne-am revenit, am echilibrat balanța, am egalat și acum toți suntem fericiți. România respiră, prin calificare, prin dragostea suporterilor, care au revenit alături de echipă cum era pe vremea noastră.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăCe lovitură: Antonio Conte a plecat de la Napoli și e așteptat să semneze! Revenire spectaculoasă, după 10 ani
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăVerdictul lui Giani Kiriță despre Cîrjan: ce trebuie să facă Dinamo pentru a lua titlul
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăAndrei Artean și-a găsit echipă, după plecarea de la ”U” Cluj
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăViral instant! A exclamat: ”Tocmai m-am însurat cu Jennifer Aniston” și reacțiile au ”curs în valuri”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login