-
Serie A: Cagliari – Milan, vineri, 21:45, DGS 1
-
La Liga: Rayo – Getafe, vineri, 22:00, DGS 2
La acel moment, fotbalistul practic anunța pe rețelele sociale prin mesajul postat (”the last dance”) la finalul partidei cu Real Oviedo, scor 3-0, din etapa a doua de La Liga, că va pleca de pe ”Santiago Bernabeu”.
Dani Ceballos, pus pe lista de transferuri la Real Madrid
Ceballos își dăduse acordul să semneze cu Marseille, dar apoi s-a răzgândit, asta din dorința de a ajunge la Betis, formație care l-a lansat în fotbalul mare. În cele din urmă, oferta formației din Sevilla nu a mai venit și a rămas la Real Madrid.
Totuși, situația sa este incertă la jumătate de an distanță de la acel moment. Presa din Spania a relatat că mijlocașul adus în 2017 la Madrid nu se mai află în planurile lui Xabi Alonso.
Sursa citată anterior a transmis că lui Dani Ceballos i s-a spus că trebuie să se decidă cât mai repede asupra viitorului său deoarece Real Madrid nu vrea să îl piardă gratis în condițiile în care mai are contract doar pentru sezonul viitor.
Mai mult, ”Los Blancos” i-au stabilit și prețul, 12 milioane de euro.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Ceballos, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
- 206 meciuri, șapte goluri și 16 pase decisive sunt cifrele lui Dani Ceballos de la Real Madrid.
- În acest sezon, Ceballos a jucat doar 14 meciuri în toate competițiile.
Ce spunea Xabi Alonso despre Dani Ceballos în vară
”Am vorbit cu el zilele trecute și a fost o situație care, în cele din urmă, s-a rezolvat astfel: rămâne. Părerea mea de dinainte de săptămâna trecută și de acum nu s-a schimbat deloc.
Dani rămâne aici: este doar un alt membru al lotului și sunt fericit că este aici. Decizia este finală, iar rolul lui va fi același pe care urma să-l aibă. Nimeni nu știe cât va juca, nici măcar eu”, a afirmat antrenorul spaniol.
Etichete: real madrid , dani ceballos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăNicolae Stanciu, ales jucătorul etapei în China! Eurogolul său a cucerit pe toată lumea
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăAryna Sabalenka a reușit lovitura carierei cu Jaqueline Cristian
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăLovitură după lovitură: după suspendarea pe viață pentru un clip ajuns pe internat, a fost arestată! De ce e acuzată
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăSorana Cîrstea – Coco Gauff, ACUM, Digi Sport 2, în turul 3 al turneului de la Madrid
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login