-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 22:00, DGS 1
Pentru campioană au înscris Darius Olaru (minutul 24) și Florin Tănase (75, penalty), în timp ce pentru giuleșteni a marcat Alex Dobre (86, penalty).
În urma acestui rezultat, FCSB se află pe locul al 9-lea al ierarhiei, cu 31 de puncte, în timp ce Rapid ocupă prima poziție, cu 39 de puncte.
Denis Ciobotariu: ”În teren pare că avem o teamă”
După meci, Denis Ciobotariu (27 de ani), stoperul Rapidului care a comis penalty-ul din minutul 73, a spus că nu-și explică de ce echipa sa a început să joace abia de la scorul de 0-2 pentru adversari.
Fundașul a spus că Rapid trebuie să-și ridice mult nivelul după pauza competițională pentru a rămâne în luptă pentru primul loc.
”Cred că am făcut o a doua repriză mai bună, mai ales după ce am luat al doilea gol. Lucrăm la antrenament, iar în teren pare că avem o teamă.
Din păcate nu am reușit să repetăm scenariul (n.r. de la meciul tur, când Rapid a egalat de la 0-2). Eu n-am niciun trac, poate e la alți jucători. Au fost doar câteva ocazii, prea puține. Dacă vrem să ne batem la play-off, trebuie să schimbăm această față.
Nu știu dacă am arătat de primul loc cu acest joc. Nu mă interesează FCSB, mă îngrijorează că în ultimele partide nu am câștigat. Trebuie să revenim cu o altă față, să arătăm mult mai bine”, a spus Ciobotariu, după meci.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat FCSB – Rapid, scor 2-1
Etichete: rapid , superliga , fcsb , denis ciobotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJucătorul de la FCSB care vorbește singur! Nicolae Dică s-a dus la MM Stoica: „Lasă-l, că așa e el”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenorul Petrolului a surprins, după 0-1 cu U Cluj în Cupa României
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă3.400.000 € pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a dat răspunsul imediat
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorit de Gigi Becali la FCSB, Jovo Lukic a venit la microfon și a făcut anunțul
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login