-
Liga 2: Sepsi – Concordia Chiajna, vineri, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Csikszereda, vineri, 20:30, DGS 1
Sud-africanul venea după o controversă uriașă, după ce în spațiul public apăruseră informații că a cerut să nu joace în meciul cu Farul, unde a fost, de altfel, rezervă neutilizată. Apoi, fundașul a fost lăsat în afara lotului la meciul cu UTA, dar a revenit cu Dinamo, unde a resimțit dureri și a cerut să iasă la pauză.
Siyabonga a spus că nu știe dacă va mai fi la FCSB de la anul
Acum, Ngezana a ieșit din nou prematur pe teren, în minutul 65, deși avusese o evoluție bună, încununată cu golul care a deschis scorul. Și de data aceasta sud-africanul a reclamat probleme medicale.
Fundașul central a fost apoi de acord să vorbească cu jurnaliștii la zona mixtă, unde a lăsat de înțeles, printre altele, că viitorul său la FCSB nu mai este garantat.
„(n.r. te vei întoarce de la naţională ca jucător al FCSB-ului?) Nu se ştie niciodată! Nu poți ști niciodată viitorul, mai ales acum.
Acum sunt concentrat să mă duc la Cupa Africii şi le doresc numai bine colegilor mei în meciurile rămase şi sper că vor ajunge în play-off„, a spus Ngezana.
Pentru Ngezana urmează acum Cupa Africii pe Națiuni, așa că va lipsi o perioadă de aproximativ o lună de la FCSB. Contractul său expiră pe 30 iunie 2027.
Marcatori FCSB: Ngezana (min. 11), Toma (min. 54) și Thiam (min. 87) / Marcatori Feyenoord: Tengstedt (min. 41), Timber (min. 44) și Sauer (min. 51).
VIDEO Rezumat FCSB – Feyenoord 4-3
Etichete: siyabonga ngezana , fcsb feyenoord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăFanii Rapidului au început show-ul, înaintea derby-ului cu FCSB: „Fără golăneală”. Mesajul liderului de galerie
FCSB şi Rapid se întâlnesc pentru prima oară în acest sezon pe Arena Naţională....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăFCSB – Rapid, 21:00, LIVE TEXT. Derby cu o miză uriaşă pentru ambele echipe. Echipele de start
Derby-ul FCSB – Rapid e în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăFC Argeș – UTA Arad 0-1. Meci cu miză pentru ambele formații. Marius Coman a deschis scorul
FC Argeș primește vizita celor de la UTA Arad în cel de-al doilea meci...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăHat-trick în doar 15 minute! Fotbalistul care acum doi ani juca în liga a 9-a intrat în istoria fotbalului englez
Richard Kone, jucătorul lui QPR, a intrat în istoria fotbalului englez, după ce a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login