-
Europa League: FCSB – Feyenoord, joi, 22:00, DGS 1
-
Conference League: Universitatea Craiova – Sparta Praga, joi, 19:45, DGS 1
Concret, echipa gazdă avea de recuperat o diferență de 12 goluri față de echipa de pe locul secund, Ratchaburi (Tailanda) pentru a se califica în rundele eliminatorii. În final, cele două echipe au încheiat cu golaveraj identic, iar vietnamezii n-au reușit să meargă mai departe.
Nam Dinh a câștigat cu 9-0, dar a fost eliminată la criteriul golurilor marcate
Așa cum era de aștepta, Nam Dinh s-a aruncat în atac încă din primul minut, iar până în minutul 19 reușise să marcheze de cinci ori. Până la pauză a mai punctat o dată, iar în repriza secundă a mai marcat încă trei goluri, așa că meciul s-a terminat 9-0.
Dincolo, Ratchaburi a pierdut cu 0-2 în fața liderilor de la G-Osaka (Japonia), așa că a ajuns la același număr de puncte (9) și golaveraj cu Nam Dinh (+7). Așadar, din cauza golaverajului identic s-a trecut la al doilea criteriu de departajare.
Însă, la rezultatul general din meciurile directe a fost tot egalitate: Nam Dinh a câștigat în tur cu 3-1, dar a pierdut în retur cu 0-2.
S-a trecut așadar la al treilea criteriu, golurile marcate, iar aici Ratchaburi a avut în sfârșit câștig de cauză: 15 reușite, în timp ce Nam Dinh a terminat grupa cu 14.
Astfel, culmea, tocmai numărul de goluri marcate a eliminat-o pe Nam Dinh, deși a reușit să înscrie nouă într-un singur meci.
În acest meci a fost titular la Nam Dinh și Lucas Alves, fundașul central de 33 de ani care a trecut și prin România, la Dinamo.
AFC Champions League 2, sau Liga Campionilor Asiei 2, este echivalentul asiatic pentru Europa League, adică a doua cea mai puternică competiție intercluburi de pe continent.
Campioana en-titre a competiției este Sharjah din Emiratele Arabe Unite, iar antrenorul care a cucerit trofeul este nimeni altul decât Cosmin Olăroiu, cel care a fost numit selecționer al țării din Golf în această primăvară.
Etichete: meci , scor , afc champions league , liga campinilor asiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLlorente a răbufnit, după tragedia din Spania și a numit vinovatul: ”Un dezastru complet. Să continuăm circul”
Marcos Llorente (31 de ani) a avut un mesaj dur pe rețelele sociale, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăImpresarul lui Meriton Korenica a făcut anunțul, după 6 meciuri la FCSB
Meriton Korenica (29 de ani) a impresionat în România în tricoul CFR-ului. Evoluțiile sale...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReal Madrid are planul făcut: 80.000.000€ pentru primul transfer al verii
Nico Paz (22 de ani) a impresionat la Como și a devenit un jucător...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a terminat: lipsește o lună și e OUT definitiv de la FCSB!
Din cauza unei accidentări, Arnold Garita (31 de ani) a fost schimbat în minutul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login