
Ianis Hagi a fost integralist în meciul pe care Alanyaspor l-a disputat luni seară, în etapa cu numărul 15 a campionatului din Turcia. Echipa internaţionalului român a primit vizita celor de la Antalyaspor, într-un meci care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
La finalul celor 90 de minute, Ianis Hagi a avut cea mai mare notă a partidei, potrivit flashscore.com. Nota primită de internaţionalul român a fost 7,7.
Ianis Hagi, cea mai bună notă în Alanyaspor – Antalyaspor
Ianis Hagi a fost cel mai periculos om al celor de la Alanyapsor, cu 31 de pase reuşite din 36 de încercări. Dintre acestea, 23 au fost în jumătatea adversă.
Internaţionalul român a avut şi două şuturi, dintre care unul pe poartă. De 70 de ori a atins mingea şi a pierdut-o de 15 ori.
În urma acestui meci, Alanyaspor a ajuns la 17 puncte şi se află pe locul 10 în Turcia, după 15 etape. Până la finalul sezonului, echipa lui Ianis Hagi va mai juca cu Kayserispor, Karagumruk și Trabzonspor.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu a răbufnit la adresa arbitrilor: ”Nepricepuți, n-au nicio treabă cu fotbalul!”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKosovarii au aflat pe cine vrea să transfere Gigi Becali la FCSB: ”Se potrivește”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFinal dramatic: Corona Brașov smulge egalul cu Rapid în ultimele secunde! Ce au arătat celelalte meciuri ale etapei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGuvernul României bagă 113.000.000€ într-un ”OZN”: ”Durata maximă a lucrărilor este de 48 de luni”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login