Fundașul belgian evoluează la fosta campioană a Angliei din 2016 de două sezoane, din 2022, când a fost cumpărat de la Reims pentru 15 milioane de lire sterline.
Wout Faes: ”N-am fost surprins deloc!”
Wout Faes (26 de ani), fotbalist legitimat la Leicester City, a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului Belgia – România, alături de selecționerul Domenico Tedesco (38 de ani), despre ”tricolori”
”Am avut multe ocazii de a câștiga meciul (n.r. – cu Slovacia). Mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim pentru meciul cu România. Putem fi mai buni, mai periculoși. Totuși, ocazii am avut, dar n-am băgat mingea în poartă.
Dacă am fi fost mai eficienți, am fi câștigat partida (n.r. – cu Slovacia). Trebuie să schimbăm mai multe lucruri și să avem o intensitate mai mare, astfel vom câștiga mâine. Nu va fi dificil (n.r. – să ne calificăm), dacă vom câștiga mâine. Avem rezultatele la mâna noastră. Noi trebuie să câștigăm ambele partide. Ar fi fost bun și un egal în prima partidă, dar asta este situația în momentul de față.
(n.r. – Știi vreun jucător de la echipa României?) Bineînțeles că-i știm, i-am analizat. N-ar fi corect să vorbesc despre ei, despre jucători la nivel individual, pentru că sunt o echipă foarte bună, un grup puternic. Poate fi o echipă foarte compactă. Ne așteptăm la orice scenariu.
N-am fost surprins deloc (n.r. – de meciul cu Ucraina). Aveți o echipă bună și ați realizat un rezultat important cu Ucraina. Am analizat echipa și știm la ce să ne așteptăm pentru meciul de mâine.”
Domenico Tedesco: ”România este o echipă bună”
Domenico Tedesco, selecționerul de 38 de ani al Belgiei, a vorbit, la rându-i, despre elevii lui Edward Iordănescu.
”România este o echipă bună. Chiar și cei care nu știau de echipa națională a României până săptămâna trecută acum o știu. A fost o victorie importantă în fața Ucrainei. Ați văzut că nu este ușor să joci în fața Ucrainei și să bați 3-0.
Am analizat echipa României, n-au pierdut în preliminarii, au bătut Elveția în ultimul meci cu tot ce avea mai bun. Nu ne e frică de nimeni, este adevărul, dar avem respect pentru orice adversar, în special pentru ei, pentru că jucăm mâine.”
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login