-
Cupa României: Metaloglobus – CFR Cluj, joi, 18:30, DGS 1
-
Cupa României: Petrolul – Universitatea Craiova, joi, 21:00, DGS 1
Stagiunea 2025/2026 nu este una fericită pentru Liverpool, dar nici pentru cel poreclit ”Regele”, care a reușit doar 5 goluri în 19 partide (plus 3 pase decisive).
Mohamed Salah poate pleca de la Liverpool
Mo Salah se află într-o pasă proastă, iar Arne Slot a luat o decizie radicală în ultima etapă de campionat, atunci când a decis să-l țină pe bancă și să-l introducă pe egiptean abia în partea secundă.
La scurt timp după meci, presa internațională a făcut un anunț ”de necrezut”: Liverpool e gata să renunțe la Mohamed Salah.
Chiar dacă mai are contract până în vara lui 2027, ”Cormoranii” nu ar spune nu unei despărțiri în această iarnă.
Mai mult, există deja interes pentru Mohamed Salah, mai exact din Arabia Saudită, acolo unde a fost dorit și anul trecut înainte să semneze prelungirea cu echipa de pe Anfield.
- 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Mohamed Salah, potrivit transfermarkt.com.
Liverpool nu stă bine nici în Liga Campionilor, competiție transmisă de Digi Sport, acolo unde după 5 etape este abia pe locul 13, cu 9 puncte acumulate.
Liverpool îl vrea pe Luis Enrique în locul lui Arne Slot
Jurnaliștii din Marea Britanie au transmis că Arne Slot a primit un ultim avertisment din partea conducerii lui Liverpool. Totuși, oficialii de pe Anfield nu stau cu mâinile în sân să vadă ce se va întâmpla cu echipa.
Liverpool s-ar fi gândit deja la un înlocuitor și alesul conducerii este Luis Enrique, antrenorul lui PSG care mai are contract până în vara anului 2027.
Mai mult decât atât, PSG a fost echipa care a eliminat-o pe Liverpool în optimile de finală din Champions League în sezonul trecut, la loviturile de pedeapsă.
Varianta Luis Enrique este o țintă pe termen lung pentru ”Cormorani”, precum a anunțat The Sun, în cazul în care Liverpool nu îl va putea aduce pe antrenor cât mai curând la echipă.
- ”Cormoranii” au investit 480 de milioane de euro în vară: Isak (145 milioane de euro) de la Newcastle, Wirtz (125 milioane de euro) de la Leverkusen și Ekitike (95 milioane de euro) de la Frankfurt au fost cele mai importante achiziții.
Etichete: liverpool , transfer , arabia saudita , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Bernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
Bernadette Szocs (31 de ani) și-a încheiat parcursul la WTT Champions Montpellier 2026, competiție...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Speriat” de retrogradare! Eduard Pap, fără dubii după Rapid – Csikszereda 2-0
Rapid a învins-o pe Csikszereda, scor 2-0, în Giulești, în primul meci al etapei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGrameni a venit la microfon și a spus totul! Pancu i-a băgat pe toți în ședință, după 1-4 cu FCSB
Dina Grameni (24 de ani) a marcat un gol superb cu Csikszereda, scor 2-0,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAu deschis scorul în deplasare și au trezit ”bestia”! A urmat ”măcelul”
CSKA 1948 Sofia a obținut o victorie concludentă în fața celor de la Spartak...
De admin

You must be logged in to post a comment Login