
Fotbalul românesc este pe cale să sufere o modificare majoră, după ce “Legea Novak”, care prevede obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, a fost aprobată în Camera Deputaților. Nu toate echipele din România se bucură de această schimbare care urmează să se producă, iar printre ele se numără și Oțelul Galați, care a anunțat că s-a sesizat către Liga Profesionistă de Fotbal.
Moldovenii se află astfel de partea formațiilor care nu sunt de acord cu legea care mai are nevoie de un singur pas pentru a intra în vigoare, și anume promulgarea de către președintele României, Nicușor Dan. Prin vocea președintelui Cristi Munteanu, Oțelul a transmis că modificarea adusă Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000 poate dăuna enorm clubului său, prin prisma stragegiei pe care o are echipa.
Oțelul consideră “Legea Novak” drept dăunătoare
Conducătorul campioanei din 2011 a declarat că formația pe care o prezidează se bazează pe vânzarea de jucători străini, dând exemplul lui Juri Cisotti, ajuns la FCSB iarna trecută. În plus, Munteanu a menționat că “Legea Novak” încearcă să creeze o valoare artificială în dreptul unui jucător român care nu este de calitate.
“Noi am scris la LPF. Consider că e o lege neinspirată. Competiția nu va mai fi aceeași. Fiecare club are strategia lui. Trebuie să formăm jucători și să-i vindem pentru a supraviețui.
Avem unul dintre cele mai mici bugete din țară. Strategia noastră e după modelul Cisotti. Gândește-te că este singura strategie să te bați cu echipele mari. Dai o valoare jucătorului român pe care nu o au“, a spus Munteanu, potrivit digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăTransfer surpriză pentru fostul jucător de la FCSB. A semnat în ultima zi!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gabriel Simion (28 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăŞi Rapid a prins un jucător cu gaz ilariant! Victor Angelescu: „Ne-a trimis cineva poze cu el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victor Angelescu, preşedintele celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăOmonia Nicosia – Celta Vigo 0-0. Ionuț Radu este titular între buturile oaspeților. Florin Tănase, lăsat pe bancă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Omonia Nicosia – Celta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGiovanni Becali, îngrijorat de situația lui Daniel Bîrligea în Italia: „El a crezut că merge unde știe limba și se rezolvă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Bîrligea a sperat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login