Connect with us

Alte Sporturi

Adversarii ”Tricolorilor” de la EURO 2024 au început deja să se teamă: ”România e o forță!”

  • Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, joi, 18:00, DGS 1

Jocul prestat de ”Tricolori” nu a trecut neobservat, iar adversarii din Grupa E au vorbit laudativ despre elevii lui Edi Iordănescu.

Tomas Suslov, jucătorul Slovaciei, crede că România a devenit o echipă de temut după victoria din fața Ucrainei

Tomas Suslov (22 de ani), fotbalistul Slovaciei și al Veronei, a observat jocul prestat de România în duelul cu ucrainienii și nu a rămas impasibil. Jucătorul Slovaciei consideră faptul că ”Tricolorii” vor reprezenta un adversar de calitate, pentru slovaci.

  • Meciul România – Slovacia se va disputa miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00 și va conta pentru etapa a 3-a a Grupei E de la EURO 2024.

Ucrainenii au pierdut la start și vor fi cu siguranță aprinși, dornici să ne bată (n.r. se referă la meciul Ucraina – Slovacia).

Nu va fi un joc mai ușor decât cel cu Belgia. Dacă vrem să ne impunem, va trebui cel puțin să repetăm ce am reușit în prima partidă.

Nu mă așteptam ca România – Ucraina să se încheie cu un asemenea scor, 3-0. Românii sunt un adversar de mare calitate. 

Românii au demonstrat că sunt o forță, așa vor să fie recunoscuți, un adversar de mare calitate. Oricum, această grupă e foarte confuză”, a declarat Tomas Suslov, potrivit sport.sk.

  • 7 milioane de euro este cota de piață a lui Tomas Suslov, potrivit Transfermarkt.
  • Tomas Suslov are 29 de selecții la naționala Slovaciei, din 2020 până în prezent.

România, pe locul 47 în clasamentul FIFA

Pe 20 iunie, FIFA a actualizat clasamentul echipelor naționale. În acest moment, ”Tricolorii” se află pe locul 47, cu un loc mai jos față de ultima actualizare a topului, și sunt depășiți de reprezentative precum cea din Panama, Qatar și Scoția.

Motivul pentru care România a coborât în clasamentul FIFA e reprezentat de remizele neașteptate din partidele de verificare disputate înainte de Campionatul European din Germania: 0-0 cu Bulgaria și 0-0 cu Liechtenstein.

Belgia este cel mai bine situată adversară a României din grupele EURO 2024, pe locul 3, în timp ce Ucraina, cu o coborâre de două poziții, a ajuns pe 24. Slovacia (45) a urcat 3 locuri și a depășit România.

Topul este în continuare condus de campioana mondială Argentina, urmată de Franța. Brazilia a făcut rocada cu Anglia și e pe 4.

Următorul clasament va fi publicat, pe 18 iulie, după ce se încheie EURO 2024 şi Copa America (ambele pe 14 iulie).

Etichete: romania – slovacia , adversari tricolori , romania euro 2024 , tomas suslov , romania forta


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi