Acesta a apreciat prima repriză în care jucătorii lui au controlat meciul, și-au surclasat adversarii și au marcat de două ori.
Dar apoi, în partea secundă, după mai multe schimbări, au permis adversarilor să revină în joc, deși diferența de valoare este net în favoarea primei divizionare.
Zeljko Kopic și-a băgat jucătorii în ședință
Antrenorul lui Dinamo a avut o discuție cu jucătorii lui, la final de meci, mai ales după prestația din repriza secundă.
”A fost o diferență mare de calitate între cele două echipe. Mă bucur cum am jucat, cum am combinat, cum ne-am creat ocazii. Apoi am schimbat mai mulți fotbaliști, avem meci important cu CFR, vineri. Așa și-au creat și ei ocazii, au marcat, ceea ce putea să ne compromită meciul.
Acesta nu este nivelul de responsabilitate pe care îl aștept de la jucătorii mei. Este o lecție bună pentru noi. Îl felicit pe domnul Bratu pentru ce a realizat.

Pentru mine, fotbalul este jocul pe care tu îl câștigi sau îl pierzi. Se pot întâmpla lucruri pe care nu le poți controla, dar concentrarea și responsabilitatea nu pot lipsi. Dinamo este un club cu ambiții, cu istorie, cu trofee, suporteri — nu se poate să ai probleme cu CS Dinamo, echipă de liga secundă. Nu este nivelul pe care îl vreau de la echipa mea. Noi lucrăm la ceva, iar când vine „examenul”, meciul, trebuie să arătăm cât mai bine. La Dinamo trebuie să jucăm un fotbal cât mai bun, de top.
Fotbalul se joacă între careuri, unde încerci să domini, să te impui, dar cel mai important este ce faci în careu. Cum tratezi ocaziile pe care le creezi sau, de partea cealaltă, cum gestionezi situațiile defensive, cum rezolvi situația. Nu reproșez nimic din punct de vedere al organizării, doar aceste momente. Dacă vrem să luăm Cupa, să luptăm la primele locuri, trebuie să fim mai buni”, a spus Kopic, la microfonul Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNapoli a luat decizia finală în cazul lui Romelu Lukaku, după scandalul de proporții provocat
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș – U...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona a pierdut 500.000.000€
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș – U...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDupă mai multe luni de tăcere, a devenit clar: Real Madrid a ratat primul mare transfer al verii!
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăA venit verdictul! Ce șanse are fiecare echipă să câștige titlul în SuperLigă + Principala favorită
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login