Tricourile jucătorilor naţionalei din meciul cu Ucraina vor fi vândute într-o licitaţie extraordinară! Fondurile vor fi donate pentru Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”.
Licitaţia este organizată de FRF şi de Liceul „Nicolae Tonitza”, cu sprijinul Galeriilor Artmark.
Tricourile jucătorilor naţionalei din meciul cu Ucraina vor fi vândute într-o licitaţie extraordinară! Fondurile vor fi donate
„Federația Română de Fotbal și Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”, cu sprijinul Galeriilor Artmark, organizează o licitație caritabilă extraordinară.
Cei 26 de jucători selectați pentru EURO 2024 au fost imortalizați în picturi realizate de tinerii artiști ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Capitală. Lucrările vor participa la o licitație caritabilă extraordinară, intitulată chiar „EURO 2024”, care va avea loc în data de 27 iunie, a doua zi după cel de-al treilea meci din grupă al României, disputat cu Slovacia.
Toate fondurile obținute vor fi donate instituției de învățământ, pentru a finanța campania acesteia de încurajare a aplicării pentru meseriile vocaționale pe care liceul le formează de timpuriu.
Reclamă 4
Iubitorii de frumos care apreciază și performanța în sport au posibilitatea să achiziționeze un pachet unic, format din tricoul de joc al tricolorilor, semnat olograf după primul meci de la EURO 2024, România-Ucraina (care va avea loc luni, 17 iunie, de la ora 16.00), precum și pictura dedicată.
„Iniţiativa a aparţinut Federaţiei Române de Fotbal”
Inițiativa a aparținut Federației Române de Fotbal, care a comandat și folosit picturile acestea pentru a realiza videoclipul oficial de anunțare a lotului, producție ce a fost filmată la Liceul „Tonitza” în sala de curs în care artiștii, elevi ai liceului, și-au finalizat operele. Toate aceste picturi s-au aflat și în camera lor de hotel la sosirea în Würzburg, oferindu-le o sursă de inspirație și susținere.
Picturile se află deja în expoziția deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5), iar din 19 iunie li se vor alătura și tricourile semnate olograf de sportivi, un autograf special ce se va realiza imediat după primul meci al României la EURO 2024.
Se regăsesc în licitație toate tricourile de joc ale lotului echipei naționale de la EURO 2024: 1. NIȚĂ, 2. RAȚIU, 3. DRĂGUȘIN, 4. RUS, 5. NEDELCEARU, 6. M. MARIN, 7. ALIBEC, 8. CICÂLDĂU, 9. PUȘCAȘ, 10. HAGI, 11. BANCU, 12. MOLDOVAN, 13. MIHĂILĂ, 14. OLARU, 15. BURCĂ, 16. TÂRNOVANU, 17. COMAN, 18. R. MARIN, 19. DRĂGUȘ, 20. MAN, 21. STANCIU, 22. MOGOȘ, 23. SORESCU, 24. RACOVIȚAN, 25. BÎRLIGEA și 26. ȘUT.
Împreună cu pictura-pereche, toate acestea se vor afla în licitația caritabilă, pornind de un preț de doar 100 de euro”, a transmis FRF, pe site-ul ei oficial.
Cum au fost surprinşi jucătorii naţionalei în timpul meciului Germania – Scoţia, primul de la EURO 2024!
Tricolorii urmăresc împreună prima partidă de la EURO 2024. Iată cum au fost surprinşi jucătorii naţionalei în timpul meciului Germania – Scoţia.
Federaţia Română de Fotbal a postat, pe contul de Instagram, imaginea cu tricolorii urmărind împreună meciul Germania – Scoţia.
„A început EURO 2024, iar tricolorii urmăresc împreună meciul de deschidere, Germania – Scoția!”, a transmis FRF, pe contul de Instagram.
Tricolorii debutează la EURO 2024 luni, la ora 16:00, în meciul cu Ucraina. Meciul dintre România şi Ucraina va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro. Partida se va disputa pe Allianz Arena, care găzduieşte şi primul meci de la EURO 2024, dintre Germania şi Scoţia.
Lotul României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăGică Hagi, dezlănțuit! Ce l-a lăsat fără cuvinte în meciul cu Oțelul: ”Asta le-am spus prima dată când am deschis gura”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăNumit “cerșetor” în România, Doroftei s-a întors în țară și vrea să “rupă norii” cu noua afacere: “M-au înnebunit cu telefoanele”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăLeicester – Chelsea, LIVE VIDEO, 14:30, Digi Sport 1 / Arsenal – Nottingham Forest, LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 2
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăAC Milan – Juventus LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 2. Cele două echipe sunt ”vecine” de clasament
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login