
Real Madrid şi Barcelona se vor întâlni în etapa a zecea din La Liga în primul El Clasico al acestui sezon. Marele meci va avea loc la Madrid, pe Santiago Bernabeu, începând cu ora 17:15, şi va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia Antena Sport.
Madrilenii vor să îşi ia revanşa după ce anul trecut au pierdut toate cele patru meciuri oficiale în faţa catalanilor. Cele două meciuri din La Liga, din finala Supercupei Spaniei şi din finala Cupei Spaniei.
Real Madrid – Barcelona LIVE TEXT (17:15)
După 9 etape, Real Madrid este pe primul loc în La Liga, cu 24 de puncte. O eventuală victorie a echipei lui Xabi Alonso ar însemna distanţarea de Barcelona. Formaţia lui Hansi Flick se află în acest moment pe locul 2, cu 22 de puncte.
Ambele echipe vin după victorii la mijlocul săptămânii în UEFA Champions League. Barcelona a învins-o cu 6-1 pe Olympiacos, în timp ce Real Madrid s-a impus la limită în faţa lui Juventus, scor 1-0.
Sezonul trecut, Real Madrid şi Barcelona au produs partide extrem de spectaculoase, dar catalanii s-au impus de fiecare dată. În cele patru meciuri s-au marcat 23 de goluri. Ultimul meci, din luna mai, s-a încheiat 4-3 pentru Barcelona, după o desfăşurare nebună a scorului.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login