
Clubul Boavista, care a fost nevoit să declare forfait la ultimele două meciuri, este pe cale să dispară, potrivit Asociaţiei de fotbal din Porto (AF Porto).
Meciul împotriva lui Ventura SC, care urma să aibă loc miercuri seara, a fost pur şi simplu anulat din cauza lipsei de jucători înscriși şi eligibili să dispute partida. În etapa precedentă, Boavista pierduse deja meciul contra lui Panteras Negras FC, un club creat de suporterii săi în vară, în urma retrogradării echipei la nivel de amatori.
Clubul Boavista, aproape de dispariție
În faţa acestei situaţii dramatice, AF Porto a confirmat posibilitatea dispariţiei definitive a clubului Boavista. Consiliul său de disciplină va trebui să ia o decizie, mai ales că regulamentul prevede că ”absența nejustificată de la două meciuri oficiale consecutive sau trei meciuri intercalate se pedepsește în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al articolului 46”, așa cum a relatat L’Equipe.
Viitorul pare foarte sumbru pentru gruparea portugheză, deținută de controversatul Gerard Lopez. Omul de afaceri hispano-luxemburghez ar face astfel să se prăbușească un al treilea club, după Mouscron (Belgia) şi Girondins de Bordeaux (Franţa).
Boavista, club fondat în august 1903, printre ai cărui jucători notabili a fost românul Ioan Timofte, are în palmares un titlu de campioană (2001), cinci Cupe ale Portugaliei şi trei Supercupe ale Portugaliei. Echipa a atins semifinalele Cupei UEFA în 2003.
Sursă: Agerpres
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmă„Am vrut să tac, dar…” Întrebarea care l-a enervat pe Gică Hagi, înaintea meciurilor din Liga Națiunilor: „Să ne lăsăm”
Gică Hagi, în timpul unei conferințe de presă/ FRF TV Adaugă-ne ca sursă preferată...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăO echipă românească în finala Europa League la București? Gică Hagi crede în acest vis: „Trebuie să încerce!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționerul României, Gică Hagi,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăGică Hagi a făcut anunțul despre situația lui Drăguș: „El știe cel mai bine, e decizia lui!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționerul Gică Hagi a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăI-au dat salariu 2.000.000 € pe an, dar s-au convins după patru meciuri: OUT! Numele înlocuitorului, anunțat
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login