
Italienii de la Tuttosport au publicat lista celor 20 de fotbaliști care se bat pentru titlul de ”Golden Boy 2025”. Trofeul este acordat celui mai bun jucător sub 21 de ani, bazat pe voturile jurnaliștilor din lumea întreagă și nu numai.
Distincția este similară cu trofeul ”Kopa”, acordat de francezii de la France Football, în cadrul galei în care se decernează câștigătorul Balonului de Aur.
Desire Doue, marele favorit pentru trofeul ”Golden Boy 2025”
Titlul de ”Golden Boy” a fost câștigat în anul 2024 de Lamine Yamal, iar așa cum regulamentul o spune, spaniolul nu este eligibil pentru această distincție. Italienii de la Tuttosport au publicat cei 20 de nominalizați, iar câștigătoarea Ligii Campionilor are nu mai puțin de 3.
Marele favorit în acest an este nimeni altul decât Desire Doue, fotbalist care a avut evoluții remarcabile în sezonul 2024/25 și care a cucerit Liga Campionilor cu gruparea parizian, pe lângă alte trofee. Yamal a fost declarat cel mai bun jucător U21 din 2025, dar la Gala France Football.
Nominalizații pentru titlul de ”Golden Boy”
- Pau Cubarsi – FC Barcelona
- Desire Doue – Paris Saint Germain
- Dean Huijsen – Real Madrid
- Kenan Yildiz – Juventus Torino
- Myles Lewis-Skelly – Arsenal FC
- Warren Zaire-Emery – Paris Saint Germain
- Arda Guler – Real Madrid
- Franco Mastantuono – Real Madrid
- Ethan Nwaneri – Arsenal FC
- Jorrel Hato – Chelsea FC
- Geovany Ouenda – Sporting Lisabona
- Estevao – Chelsea
- Leny Yoro – Manchester United
- Senny Mayulu – Paris Saint Germain
- Nico O’Reilly – Manchester City
- Eliesse Ben Seghir – Bayer 04 Leverkusen
- Victor Froholdt – FC Porto
- Lucas Bergvall – Tottenham Hotspur
- Archie Gray – Tottenham Hotspur
- Mamadou Sarr – RC Strasbourg
🚨🚨| BREAKING: The Golden Boy 2025 finalists are officially revealed as voting opens! 🏆
Who’s your pick to win the award? pic.twitter.com/mVWcaVcFXt
— Goals Side (@goalsside) October 15, 2025

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe era, de fapt, obiectul pe care Ismael Kone l-a folosit la ieşirea de pe teren, în urma accidentării horror de la Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cel mai şocant moment...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu numai Croația! Ivan Knoll a rostit un nume și a surprins pe toată lumea la CM 2026: ”Sunt o mare fană!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu numai Croația! Ivan Knoll a rostit un nume și a surprins pe toată lumea la CM 2026: ”Sunt o mare fană!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTurcia – Paraguay, Live Text, 6:00, pe digisport.ro. Ambele selecționate caută prima victorie de la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login