
-
Fotbal: Cehia – Macedonia de Nord, luni, 19:00, DGS 1
-
Fotbal: Olanda – Islanda, luni, 21:45, DGS 1
Sorana Cîrstea, antrenament la 37 de grade
Galerie Foto
Cel mai bine clasată sportivă din România, în acest moment, a avut probleme la călcâi, astfel că după eliminarea de la Roland Garros a decis să ia o mică pauză.
Mini-vacanța forțată s-a întrerupt după două săptămâni, iar luni Sorana a revenit la antrenament. Prezentă pentru câteva zile în România, de altfel în weekend a participat la un eveniment monden alături de prietenul ei Ion Țiriac jr, ”Sori” a avut de îndurat și vicisitudinele vremii.
România, mai ales partea de sud, se află sun un cod portocaliu de caniculă, dar tenismena nu a ținut cont de asta. Cîrstea a fost la Stejarii Club și a ieșit pe teren chiar dacă termometrul arăta atunci 37 de grade Celsius, după cum se poate vedea și din fotografia de mai jos, postată de Sorana pe contul ei de social media.
![]()
Sorana Cîrstea și Ion Țiriac jr, fotografiați într-un cadru romantic
Ion Țiriac jr (47 de ani), fiul magnatului Ion Țiriac, trăiește de câțiva ani o frumosă poveste de dragoste alături de sportivă, iar cei doi nici nu mai fac un secret din asta. Sâmbătă, omul de afaceri a fost prezent la un eveniment și nu a fost singur, ci însoțit de Sorana.
Cei doi s-au lăsat fotografiați, după care Ion Țiriac jr a și postat ipostaza rară pe Insta Story alături de un mesaj sugestiv: ”Împreună cu raza mea de soare”.
Imaginea cu cei doi este rară, mai ales că Sorana, care altfel este extrem de activă pe social media, evită să posteze ceva legat de Țiriac jr.
La rândul său, nici magnatul nu este fan al mondenului, dar de data asta a simțit nevoia unei astfel de expuneri.
Etichete: sorana cirstea , sorana cirstea wta , sorana cirstea turnee wta , ion tiriac jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăU Cluj, reacție oficială după zvonurile privind transferul lui Nicolae Stanciu
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Radu Constantea, președintele liderului din play-off-ul Ligii 1, a venit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăFarul Constanța – FCSB LIVE TEXT (20:30). Ultimul meci al lui Mirel Rădoi pe banca oaspeţilor
Farul Constanţa – FCSB se va disputa luni, de la ora 20:30, în etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăPrimul lucru pe care Gică Hagi l-a cerut jucătorilor, după preluarea naţionalei: “Atunci vom vorbi de performanţe”
Selecţionerul Gică Hagi a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că le va cere...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacţia imediată a lui Gică Popescu după ce Gică Hagi a devenit selecţionerul României
Gică Popescu a reacţionat imediat după ce Gică Hagi a fost numit oficial selecţioner...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login