
Harry Kane mai are contract cu Bayern Munchen până în vara anului 2027, însă atacantul englez are șanse să plece mai devreme de la campioana Germaniei. Acesta este dorit de o forță din Arabia Saudită, care este gata să îi ofere un salariu „extraterestru”.
În prezent, fotbalistul în vârstă de 32 de ani încasează un salariu anual de 25 de milioane de euro la formația antrenată de belgianul Vincent Kompany.
Harry Kane, ofertă astronomică din Arabia Saudită
Harry Kane are cifre extraordinare în tricoul celor de la Bayern Munchen, iar englezul are toate șansele să plece de la cel mai titrat club din istoria Bundesligii la finalul acestui sezon.
Potrivit celor de la sportsbild.bild.de, Al Hilal i-a înaintat deja o ofertă atacantului sosit în vara anului 2023 de la Tottenham Hotspur. Aceștia i-au propus lui Kane un contract pe trei ani, cu un salariu stagional de 100 de milioane de euro.
„L-au vrut și atunci când Bayern negocia. Erau gata să deturneze transferul, dar acordul fusese deja semnat. Acum sunt pregătiți să-i ofere 100 de milioane de euro pe an. O ofertă pur și simplu incredibilă”, a declarat jurnalistul Christian Falk.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login