În așteptarea revenirii pe gazon, după accidentarea gravă suferită la începutul anului 2025, Radu Drăgușin a făcut un pas important pe plan personal și a cerut-o în căsătorie pe frumoasa Ioana Stan.
Anunțul cel mare a fost făcut de cei doi pe Instagram, alături de mai multe fotografii într-un cadru special și romantic, ce i-a avut în prim-plan pe cei doi.
Radu Drăgușin a cerut-o în căsătorie pe Ioana Stan
Radu Drăgușin trage tare la antrenamente pentru a revenit cât mai curând pe gazon. Fundașul celor de la Tottenham s-a recuperat aproape în totalitate după accidentarea suferită la începutul acestui an, fiind din ce în ce mai activ la ședințele de pregătire.
Până la momentul în care va putea juca iarăși într-un meci de fotbal, fotbalistul român a punctat pe plan personal și a cerut-o în căsătorie pe frumoasa Ioana Stan.
Cei doi au mai bine de patru ani de când sunt împreună. Imediat după transferul acestuia în Premier League, Ioana s-a mutat cu jucătorul de 23 de ani la Londra.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNicolo Barella a spus ce le-a cerut Cristi Chivu jucătorilor de la Inter, înainte de noul sezon: ”Foarte intens”
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAșteptat în SuperLigă, Nicolae Stanciu a ”lovit” din nou
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtenție, Craiova! Ce a remarcat Marius Lăcătuș la Levski, înainte de meciul din UCL: ”Greu”

De admin

You must be logged in to post a comment Login