
Universitatea Cluj a suferit al treilea eșec din acest sezon, formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău fiind învinsă de revelația FC Argeș. Piteștenii au ajuns la cota 19 în acest sezon și sunt la egalitate de puncte cu Botoșani și Rapid, echipele care completează podiumul.
Alexandru Chipciu a analizat după fluierul final jocul echipei sale și crede că a descoperit la ce capitol suferă „șepcile roșii” în actualul sezon de Liga 1.
Alexandru Chipciu știe unde suferă U Cluj în acest sezon
Universitatea Cluj nu are parte de cel mai bun sezon, având doar trei victorii în actuala ediție de Liga 1. Jocul „șepcilor roșii” este departe de ce-și dorește Neluțu Sabău, asta în condițiile în care urmează meciul cu CFR Cluj.
Alex Chipciu a vorbit la finalul disputei pierdute cu formația nou promovată și a explicat că minusul echipei este în plan ofensiv, acolo unde se resimte din plin plecarea lui Mamadou Thiam la FCSB. Pe de altă parte, acesta a transmis că situația este mai „roz” decât la CFR.
„Am pierdut. Cred că ne-a destabilizat cartonașul roșu, am intrat în degringolada aia. Știam că ei o să cadă dacă o să avem posesia și mai multe ocazii.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă: Anamaria Prodan a făcut anunțul, după ce Gigi Becali a bătut palma cu Reghecampf! ”Era ca și plecat”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVerdictul specialistului: Atletico, două cartonașe roșii „iertate” cu Real Madrid! Controversă uriașă
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona nu s-a putut abține! Reacția catalanilor, imediat după Atletico – Real Madrid 1-2
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali s-a răzgândit: telefonul care a stabilit antrenorul la FCSB! Cât plătește patronul roș-albaștrilor
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login