-
UCL: Olympiacos – Pafos, miercuri, 19:45, DGS 1
-
UCL: Ajax – Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
Universitatea Craiova este lider în SuperLiga și este calificată în grupele Conference League.
Adrian Mititelu: „Am vrut să îl pun pe Rădoi antrenor în 2022”
Aflat pentru al doilea său mandat la Universitatea Craiova, Mirel Rădoi visează să aducă titlul de campioană în Bănie. Totuși, tehnicianul putea fi rivalul actualei sale formații în urmă cu 3 ani, după ce Adrian Mititelu l-a contactat pentru a-l numi la FCU Craiova.
În cele din urmă însă, Mirel Rădoi nu a mai ajuns la FCU Craiova. Se întâmpla în primul an al oltenilor de la revenirea în prima ligă, după plecarea lui Adrian Mutu.
„Da, este un antrenor foarte bun, eu tot timpul l-am apreciat pe Rădoi, și eu am vrut să îl pun în 2022. Am fost la un pas să îl punem antrenor, dar nu știu… Era în primul an, după ce a plecat Mutu”, a spus Adrian Mititelu, pentru gsp.ro.
Balint, mesaj pentru Rădoi: ”E inteligent, nu are cum să nu reușească”
Înainte să facă o criză de hipertensiune și să primească primul ajutor în vestiar, tehnicianul a fost extrem de furios pe Ștefan Baiaram, pe care îl băgase în teren în minutul 73.
25 de minute mai târziu, Rădoi i-a cerut atacantului să iasă de pe teren, chiar dacă oltenii ar fi rămas în zece. În cele din urmă, atacantul a rămas până la fluierul final.
”Nu are ce să o stopeze anul ăsta. Mirel… Așa se exprimă el, trăiește foarte mult meciurile. Îi recomand să se controleze, pentru că depinde numai de el, și se poate controla.
E un băiat inteligent, nu are cum să nu reușească să-și mențină controlul. Pentru că astea nu fac bine și de multe ori poți lua decizii proaste în momentul în care te enervezi peste măsură, dacă nu ai control.
Pentru el, ar fi bine să se calmeze, să fie liniștit. Pe Baiaram îl mai tragi de urechi, să știi că e un băiat bun. Luat în ghilimele, puțin (n.r. râde)”, a mai spus Balint, la Digi Sport.
Etichete: universitatea craiova , adrian mititelu , mirel radoi , fcu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăDaniel Pancu, după Botoșani-Rapid 1-1: ”Vor mai veni jucători!”. Ce spune despre faza penalty-ului
Claudiu Petrila a deschis scorul în minutul 45, dar Sebastian Mailat a egalat din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăMarius Croitoru prinde curaj după egalul cu Rapid: ”Dacă am avea același curaj și în deplasare, am termina în primele șase”
Claudiu Petrila a deschis scorul în minutul 45, dar golul egalizator a picat în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăJovo Lukic, șanse mari să plece de la U Cluj. Câți bani solicită formația ardeleană
Așa cum a confirmat și președintele ”studenților”, Radu Constantea, în câteva intervenții televizate, Jovo...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăMihai Rotaru negociază ”la sânge” pentru vedeta sa! Suma pentru care Ștefan Baiaram poate pleca de la campioana României
Sursele iAMsport.ro au dezvăluit că finanțatorul Mihai Rotaru nu este dispus să renunțe la...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login